Comitetul Judeţean Timiş al PNŢCD s-a întâlnit la Timişoara, pentru prezentarea moţiunii şi bilanţul partidului, cât şi pentru alegerea celor care vor participa la concgresul de la Piteşti
În şedina de la Timişoara s-a votat lista celor care vor participa la congresul PNŢCD ce va avea loc la Piteşti, în 20 aprilie, la care vor participa 380 de delegaţi.
Din partea judeţului Timiş participă 23 de delegaţi. La congres se va alege preşedintele PNŢCD. Până acum Aurelian Pavelescu e singurul candidat. Acesta a vorbit, la Timişoara, despre noua alianţă DA, între ţărănişti şi ForţaCivică, semnmat în urmă cu o lună.
“Organizaţia Timiş rămâne o organizaţie putenică a PNŢCD, chiar dacă nu a mai avut succesele de altădată. A trecut prin momente dificile după 2000. S-au adunat multe, dar partidul a supravieţuit. Alinţa ARD din 2012, cu ForţaCivică şi PDL a readus partidul în parlament.
Este un lucru excepţional. Beneficiem de legile care beneficiază parlamentarii, timpi de antrenă, finanţare, suntem pe scena politică. Cei doi paralemtari pot face iniţiative, interpelări”, a declarat Pavelescu, la Timişoara.
Dacă nu ar fi intrat în parlament, PNŢCD, conform statutului, ar fi fost exlus din Partidul Popular European.
“Eu şi Mihai Răzvan Ungureanu suntem legaţi de alianţa DA din 2004.Eu am fost deputat, MRU ministru de externe. Atunci, milioane de oameni au votat DA. Revenim ca proiect politic şi ofertă politică pentru alegerile europarlamentare din 2014 şi alegerile prezidenţiale. Proioectul de unificare a dreptei este un proiect deschis”, a mai spus Aurelian Pavelescu.
„Am salutat cu bucurie această alianţă. Şi Germania are uniunea din două partide, CDU şi CSU. Au partide diferitepe plan local, dar e alianţă pe naţional. Alianţele sunt la modă şi eficiente în Europa. Îl apreciez pe MRU. Va câştiga