Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Barbutul, hobby-ul de la colţul blocului

Publicat in Adevarul, miercuri 11 martie 2009 ·

În timp ce numărul jucătorilor de cazinou s-a micşorat cu 40%, în barurile de cartier au reapărut barbugiii. Unii bucureşteni ajung să câştige şi 600 de lei după o partidă cu zarurile. Amenda pe care riscă să o primească este cuprinsă între 500 şi 1.500 de lei. Într-o cârciumă din spatele magazinului Unirea, zarurile sunt aruncate printre sticlele de bere. „Dai tu primu’ sau eu ?”, întreabă Gigi. „Marele începe, bă, te-ai îmbătat?”, îi răspunde Leonică, un alt client de-al casei.

Printre clinchetul zarurilor şi fâsâitul spumei de bere, atmosfera se destinde uşor. Se fac glume „de gaşcă”, se înţeapă unul pe altul cu vorbe de duh. De sus, o cameră video veghează şi s-ar părea că înregistreză tot. Cu toate acestea, nu le tulbură liniştea jucătorilor de barbut. Nu de camere le e frică, ci doar de privirea curioasă a vreunui client nou al barului. Sunt conştienţi că pot încasa amenzi usturătoare dacă sunt prinşi de către agenţii de poliţie.

„Am pus pe masă 5 lei, nu 10 ai înŢeles?”

Nea’ Leonică şi prietenul său de-o viaţă, Gigi, obişnuiesc ca, în fiecare zi, după ce termină munca, să treacă pe la cârciuma din fosta piaţă Unirii. Acolo mai beau o bere şi pot scoate un ban „cinstit” din barbut. Pofta de joc vine după câteva sticle consumate, când pierd uşor noţiunea banului.

Când e vorba de câştig, zarurile sunt cele care hotărăsc dacă iese cu scandal sau nu. „Am pus pe masă 5 lei, nu 10 ai înteles? Vrei să mă arzi? Uită-te mai bine!”, se revoltă Leonică. Dacă prinzi o zi bună, îti poţi băga rapid în buzunar cam cât câştigă un profesor într-o lună.

„Am venit cu 30 lei în portofel şi am plecat acasă cu 600 lei. Sunt zile şi zile”, spune Leonică. Românii care nu au bani sau timp de alte plăceri, găsesc în barbut o modalitate de a se relaxa, de a omori timpul şi, de cele mai multe ori, pentru a-şi rotunji

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 2 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

VIDEO Ciolacu, despre strada surpată la Slănic: „Ce vreţi să fac? Să ştiu unde s-au făcut drumurile peste mine?”

HotNews acum 48 minute
​Prim-ministrul Marcel Ciolacu a dat de înțeles vineri că strada din Slănic s-a surpat din cauză că a fost construit peste o mină, dar că statul român a intervenit imediat. Totodată, premierul a părut deranjat de întrebare: „Ce vreţi să fac? Să ştiu

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum 34 minute
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim privat

Viorel Hrebenciuc a pierdut definitiv procesul cu ANI pentru averea nejustificată. Suma care-i va fi confiscată

Ziare.com acum 51 minute
Fostul deputat Viorel Hrebenciuc a pierdut definitiv, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procesul cu Agenţia Naţională de Integritate, el fiind obligat de judecătorii să plătească suma de 42.000 de euro, considerată avere nejustificată. În febr

”Îi cerem public demisia!”. Reacție la declarația hazardată a lui Marcel Ciolacu: ”Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți”

Ziare.com acum 46 minute
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat joi, 25 aprilie, într-o conferință de presă la Timișoara că ”Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți”. Afirmația a fost făcută în legătură cu autostrada care va lega Moldova de restul țăr

[VIDEO] Ciolacu: Sunt bani de salarii, pensii și pentru profesori

Wall-Street.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul are toţi banii necesari pentru a plăti pensiile şi salariile, inclusiv pentru profesori. "Sunt toţi banii, măsuraţi (...). Luni de dimineaţă, periodic, am cu domnul ministru, cu vicepremierii... Repet,

Nicolae Robu și-a depus candidatura pentru Primăria Timișoara. Fostul primar este susținut de Alianța PSD-PNL

Adevarul acum o ora
Nicolae Robu, candidatul susținut de Alianța PSD-PNL, și-a depus vineri, 26 aprilie 2024, candidatura pentru funcția de primar al Timișoarei și a fost validat de Biroul Electoral Municipal Timișoara.

Regele Charles e din ce în ce mai rău, după ce s-a aflat că suferă de cancer. Care este starea lui de sănătate!

Gandul acum o ora
Familia regală britanică trece printr-o perioadă delicată! Regele Charles, cât și nora lui, Kate Middleton au fost diagnosticați cu cancer. În prezent, cei doi urmează tratamente pentru a scăpa de această boală necruțătoare. Din păcate, starea monar

Doi angajaţi ai unei bănci, cercetaţi într-un dosar de fraudă / Unul dintre ei şi-a însuşit peste 137.000 de euro din contul unui client, fiind ajutat de al doilea

News.ro acum o ora
Doi angajaţi ai unei bănci sunt cercetaţi pentru acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, fals informatic şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, după ce unul dintre ei, ajutat de celălalt, a c

Echipele românești care au primit licența pentru cupele europene - Anunțul FRF

HotNews acum 35 minute
Federația Română de Fotbal a anunțat vineri echipele care au primit licența pentru a participa în cupele europene în sezonul viitor. Aceștia au făcut precizări și cu privire la situația Corvinului, echipă care nu are drept de promovare, dar care va

Vremea

București
acum

19°
vin.

9°/19°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

4°/16°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

17°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°