Sînt de cîteva luni la Viena şi, printre micile plăceri pe care mi le acord, la loc de frunte se află urmărirea ştirilor locale de la ora 19 pe canalul public ORF 2. Un coleg m-a întrebat oarecum retoric, într-un e-mail: "oare ce fac jurnaliştii în ţări paşnice precum Austria sau Elveţia, unde nu prea se întîmplă crime ori violuri, n-au cine ştie ce dezvăluiri de făcut, iar societatea îşi vede de treabă? Cu ce umplu ei telejurnalul ori ziarul?". I-am răspuns prezentîndu-i pe scurt formula-tip a telejurnalului local de pe ORF 2: o ştire despre oarece reparaţii de străzi sau proiecte de dezvoltare urbană (cu imagini-standard de la şedinţa consiliului local plus două opinii, una a majorităţii şi una a opoziţiei), informaţii utilitare despre devieri ale traficului sau schimbări de orar ale tramvaielor, o ştire de la inaugurarea vreunui obiectiv social (şcoală, cămin pentru imigranţi, azil de bătrîni, grădiniţă pentru copii cu handicap), vreo ştire despre "personaje pozitive din popor" (de exemplu, prezentarea unui mic magazin ţinut de Frau Anneliese care vinde murături şi conserve făcute în casă, spre bucuria clienţilor din cartier, ba chiar şi din alte cartiere), iar apoi ştiri culturale din belşug: ce expoziţii s-au mai deschis, ce concerte - simfonice, de jazz, de rock - mai urmează, ce premiere teatrale se pregătesc la Burgtheater sau la teatrele "alternative" ş.a.m.d. Rar, foarte rar, apare şi cîte-o ştire despre vreo infracţiune, dar cu imagini numai din tribunal, de multe ori cu chipul infractorului protejat, şi în care se insistă nu pe detaliile infracţiunii, ci pe ideea de justiţie şi de eventuală recuperare socială a vinovatului. Mobilizat de gîndul că foarte curînd mă voi întoarce la telejurnalele noastre cu morţi şi răniţi, cu violuri şi copii maltrataţi, mă scufund cu delicii în acest telejurnal decent şi cumsecade. Ies pe străzi şi colind Viena, mi s