Camera de comerţ va avea rolul de a verifica modul în care copiii vor face practica în societăţile comerciale care vor fi incluse în program
Nicolae Ţucunel, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) Braşov, a lăudat, ieri, acţiunea Inspectoratului Şcolar Judeţean de promovare a învăţământului profesional la Braşov după ce săptămâna trecută a avut loc Târgul Meseriilor, un eveniment menit să promoveze învăţământul profesional. „Din acest an, 12 şcoli din Braşov vor găzdui 25 de clase. În total 726 de elevi vor fi şcoliţi în meserii din domeniul construcţiilor de maşini, în domeniul electrotehnic şi electromecanic, dar şi în ocupaţii precum coafor sau stilist”, a declarat preşedintele CCI Braşov.
Potrivit acestuia, CCI Braşov va avea rolul de a verifica modul în care copiii vor face practica în societăţile comerciale care vor fi incluse în program. „Societăţile comerciale vor participa la acest proiect, promovându-şi meseriile pe care le doresc, dar şi oferind burse copiilor care vor participa în acest program, iar apoi angajându-i. Vom vedea cum va fi în primul an, iar apoi, dacă vor mai exista cereri probabil că numărul de locuri va fi suplimentat”, a explicat sursa citată.
Preşedintele CCI Braşov a spus că firmele îşi puteau pregăti muncitorii în sistem privat, dar aceştia nu ar mai fi beneficiat de un atestat la terminarea cursurilor, ceea ce însemna că în caz de încheiere a contractului de muncă ar rămâne pe drumuri şi ar trebui să facă alte cursuri de pregătire profesională. Camera de comerţ va avea rolul de a verifica modul în care copiii vor face practica în societăţile comerciale care vor fi incluse în program
Nicolae Ţucunel, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) Braşov, a lăudat, ieri, acţiunea Inspectoratului Şcolar Judeţean de promovare a învăţământului profesional la