Citeva intrebari adresate aceluiasi minister: cum e posibil ca, in secolul vitezei, drumul de la Iasi la Bucuresti sa dureze 7-8 ore? Iar de la Iasi la Timisoara 18? Si cum e posibil ca din Bucuresti pe litoral trenul sa mearga 6 ore? O capitala nu cumva trebuie sa fie un punct nodal al tarii? De ce se ajunge din provincii atit de greu in ea? Cel putin zece din cei sapte sau opt ministri care s-au perindat la Ministerul Transporturilor de la Revolutie incoace (nu i-am numarat, or fi mai multi, or fi mai putini, nu conteaza) ar trebui spinzurati si lasati sa atirne, in bataia vintului, de-a lungul caii ferate ce leaga capitala de restul oraselor risipite de-a lungul si de-a latul frumoasei noastre patrii, caci, intr-adevar, sub obladuirea acestui minister s-a desfasurat un jaf de proportii, unic in aceasta parte a Europei. Dupa aproape doua decenii ce s-au scurs de la rasturnarea lui Ceausescu, soselele sint intr-o stare jalnica, podurile cad la prima suflare de vint, iar calea ferata arata ca dupa o conflagratie. Am spus zece din sapte sau opt ministri nu de dragul paradoxului, ci am vrut sa atrag atentia asupra faptului ca furtul a fost gindit si dirijat din umbra de oamenii situati mai sus decit cei care indeplineau temporar rangul de ministri; nu am inclus aici, in rindul responsabililor, si secretarii sau subsecretarii de stat, nici directorii de districte si regii, nici alti functionari ce au pus umarul la acest jaf continuu ce a adus tara in stadiul de Guatemala a Europei. Citind aceste rinduri, unii vor spune ca exagerez, ca prezint doar partea neagra a paharului, uitind sa scot in evidenta si partile bune. E posibil sa fie asa. Nu are rost sa ne contrazicem. Mai bine sa urmarim, insa, ideea pina la capat. De ce unele dintre cele mai mari matrapazlicuri s-au facut in domeniul transporturilor? In primul rind pentru ca domeniul e vast, iar specificul sau permite