Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Blestemul Grecului! Chinurile continuă pentru Kapetanos! A jucat doar 1.125 de minute pentru CFR

Publicat in Pro Sport, miercuri 25 aprilie 2012 ·

Chinurile continuă pentru Pantelis Kapetanos (foto, 28 de ani). Atacantul adus de la Steaua în ianuarie 2011 a jucat puţin anul trecut, dar a început perfect 2012, cu 4 goluri în 4 meciuri. Accidentarea din partida cu Oţelul i-a curmat însă zborul.

Kapetanos s-a accidentat în startul partidei cu Oţelul (2-0), din etapa a 23-a, când a suferit o ruptură musculară la muşchii aductori ai piciorului stâng, iar de atunci ghinionul se ţine lanţ de atacantul elen. Absent la Vaslui, meci pentru care era şi suspendat, Kapetanos a fost forţat cu Rapid de către fostul tehnician din Gruia, Jorge Costa, deşi nu era refăcut în totalitate, iar accidentarea a recidivat. Ca atare, grecul a rămas în tribună cu Petrolul şi

Chiajna, însă Andone, care l-a pierdut şi pe Ganea, spera să se bazeze pe el sâmbătă, la Piatra Neamţ.

Medicii i-au dat însă o veste proastă tehnicianului din Gruia. Kapetanos, care a făcut până acum doar alergări uşoare, nu trebuie forţat cu Ceahlăul şi nici marţea viitoare cu Braşovul. Cel mai devreme, fostul stelist ar urma să revină în iarbă cel mai devreme la derby-ul cu Dinamo.

Nici Pancu nu şi-a revenit după vizita la vraci

Kapetanos a fost titular cu Rapid, deşi în mod normal trebuia să mai stea cel puţin o săptămână în afara terenului. Acesta a fost la tratament la vraciul Marijana din Serbia, iar Costa credea că nu îi va recidiva accidentarea. De ce? În trecut, mai mulţi jucători din Gruia au avut probleme asemănătoare şi au fost recuperaţi în timp record de celebrul vraci. Din Liga I, doar Daniel Pancu a mai suferit o accidentare asemănătoare cu a lui Kapetanos, dar nici el nu a putut fi recuperat de Marijana.

A dat doar patru goluri în acest an

În 2011, din cauza unei probleme medicale, Kapetanos a jucat numai 90 de minute în prima parte a anului, iar în toamnă a intrat mai mult din postura de r

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Forţele israeliene anunţă că au controlul asupra punctului de trecere Rafah din Fâşia Gaza

News.ro acum 40 minute
Forţele israeliene au preluat controlul asupra părţii palestiniene a punctului de trecere Rafah, de la graniţa cu Egiptul, în sudul Fâşiei Gaza, informează The Times of Israel. Armata israeliană a confirmat că Brigada sa blindată 401 a capturat marţ

ANM - Temperaturi uşor peste cele obişnuite în toată ţara, începând de la jumătatea lunii mai / Unde va ploua

News.ro acum o ora
Meteorologii anunţă temperaturi uşor peste cele obişnuite în toată ţara, începând de la jumătatea lunii mai, inclusiv în primele trei zile din aprilie. Conform prognozei pe patru săptămâni anunţate marţi, în săptămâna, 6 - 13 mai, va fi mai cald dec

SUA şi majoritatea ţărilor UE vor boicota învestirea lui Putin din cauza războiului din Ucraina

News.ro acum 4 ore
Statele Unite şi majoritatea naţiunilor din Uniunea Europeană vor boicota ceremonia de la Kremlin de depunere a jurământului de învestitură a lui Vladimir Putin pentru un nou mandat de şase ani în funcţia de preşedinte, marţi, însă se aşteaptă ca Fr

Președintele României, în vizită oficială în SUA. Va fi primit la Casa Albă de președintele Joe Biden

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai 2024, într-o vizită de lucru la Washington, D.C., Statele Unite ale Americii. Preşedintele României va fi primit marţi, 7 mai, la Casa Albă de către Preşedintele SUA, Joseph R. B

Tesla face o nouă rundă de concedieri, după ce Elon Musk deja a desfiinţat un departament întreg

HotNews acum o ora
Producătorul de vehicule electrice Tesla deţinut de miliardarul Elon Musk a lansat luni o nouă rundă de concedieri, în departamentele de software, service şi inginerie, a relatat luni Electrek, citând e-mailuri şi surse care cunosc această problemă,

ONU transmite Israelului un mesaj fără echivoc: "Invadarea terestră a oraşului Rafah ar fi intolerabilă"

Ziare.com acum 2 ore
"Invadarea" oraşului Rafah, din sudul Fâşiei Gaza, unde Israelul a promis că va desfăşura o vastă operaţiune terestră, ar fi "intolerabilă", a insistat luni secretarul general al ONU, Antonio Guterres, îndemnând Israelul şi Hamas la un "efort suplim

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 9 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Putin depune jurământul pentru un nou mandat. Statele Unite și mai mute țări europene vor să boicoteze ceremonia

Ziare.com acum o ora
Statele Unite şi majoritatea naţiunilor din Uniunea Europeană vor boicota ceremonia de la Kremlin de depunere a jurământului de învestitură a lui Vladimir Putin pentru un nou mandat de şase ani în funcţia de preşedinte, marţi, însă se aşteaptă ca Fr

Temperaturi ridicate în Banat, dar și mai multe precipitații. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 45 minute
Foto: arhivă Vremea în următoarea lună va fi mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult în primele două săptămâni. ANM a emis prognoza pentru perioada 6 mai – 3 iunie. Săptămâna 6 – 13 mai Valorile termice se vor situa ușor peste mediile

Judecător polonez a fugit în Belarus și a cerut azil politic. Acuză Varșovia că bagă țara în război

NapocaNews acum 50 minute
Un consilier prezidențial de la Varșovia îl denunță pe dezertor drept „ticălos și trădător”, în timp ce ministerul de Externe se declară „șocat” de gest. Un judecător polonez de rang înalt a cerut luni azil politic în Belarus, afirmând că face acest

Vremea

București
acum

19°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

16°
mar.

12°/20°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

18°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°