TURISM. Datorită investiţiilor în pârtiile de schi din România, acestea încep să-şi facă loc printre destinaţiile de iarnă europene. Staţiunea Predeal este apreciată şi de nemţii de la \"Bild\". Sursa: Răzvan Vălcăneanțu
Staţiunile montane din România încep să fie cunoscute şi în străinătate, principalul avantaj reprezentându-l preţurile mici. Un weekend la schi în Predeal îţi scoate din buzunar până în 200 de euro, sumă care include cazarea şi skipass-ul.
De altfel, Predealul nostru este cea mai ieftină staţiune de schi din Europa, potrivit publicaţiei germane "Bild". La Predeal, în această perioadă pot fi închiriate camere şi cu mai puţin de 55 de euro pe noapte. Sub acest aspect, staţiunea de pe Valea Prahovei a câştigat bătălia cu Bansko din Bulgaria sau Zakopane din Polonia.
Elveţia are cele mai scumpe staţiuni montane
Pe locul 5 în topul celor mai ieftine destinaţii pentru practicarea sporturilor de iarnă din Europa se află Poiana Braşov, unde domeniul schiabil a fost
extins la 85 de hectare şi 24 kilometri de pârtii, în urma unei investiţii de aproximativ 28 milioane de euro. Cazarea costă în acestă staţiune în medie 95 de euro pe noapte.
Elenei Udrea, ministrul turismului, staţiunile de pe Valea Prahovei nu i se par chiar atât de ieftine. Ministrul declara recent că România nu este o "destinaţie ieftină". Accesibile sunt şi staţiunile din Polonia (Szczyrk şi Zakopane) şi Bulgaria (Bansko).
Cele mai scumpe pârtii sunt, potrivit nemţilor de la "Bild", cele din Elveţia. Tariful de cazare într-un hotel din Nobel St. Moritz sau Gstaad pleacă de la 422 de euro pe noapte pentru o cameră dublă standard.
Cazarea, de la 35 de euro pe noapte
O noapte în Predeal vă poate costa de la 100 de lei, la o pensiune de trei margarete, şi până la câteva sute de lei, la un hotel de patru stele. Depinde ce servicii doriţi să fie inclu