Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mulţumiri pentru medicii devotaţi

Publicat in Monitorul de Vrancea, luni 17 decembrie 2012 ·

Doctorii sunt persoanele care, de multe ori, ne salvează viaţa şi ne redau speranţa. Un bărbat de 63 de ani, din Panciu, este recunoscător unor medici din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Pantelimon“ Focşani, pentru profesionalismul şi omenia de care au dat dovadă.

Este vorba despre medicul cardiolog Valentin Ochean, care ocupă şi funcţia de director medical al unităţii, şi medicul Cornel Ţiu, din cadrul Unităţii de Primire Urgenţe.

Pe 21 octombrie, Gheorghe Corcoz a ajuns la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean cu o ambulanţă, pentru că se simţea foarte rău. La Spitalul din Panciu bărbatul a primit un diagnostic, dar la UPU Focşani, medicul Cornel Ţiu a fost cel care i-a pus diagnosticul corect, embolism pulmonar. După aceea, bărbatul a fost internat în Secţia de Cardiologie, medicul său curant fiind Valentin Ochean.

Gheorghe Corcoz a stat internat în spital aproximativ o lună, perioadă în care cadrele medicale s-au comportat foarte frumos cu el. „Vreau să le mulţumesc din suflet medicilor Valentin Ochean şi Cornel Ţiu pentru profesionalismul şi devotamentul de care au dat dovadă. Le mulţumesc lor şi tuturor cadrelor medicale din subordinea dumnealor pentru că m-au tratat, îngrijit şi că s-au comportat excepţional cu mine. Cu ocazia sărbătorilor de iarnă le urez multă sănătate, bucurii şi putere de muncă”, transmite Gheorghe Corcoz.

Doctorii sunt persoanele care, de multe ori, ne salvează viaţa şi ne redau speranţa. Un bărbat de 63 de ani, din Panciu, este recunoscător unor medici din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Pantelimon“ Focşani, pentru profesionalismul şi omenia de care au dat dovadă.

Este vorba despre medicul cardiolog Valentin Ochean, care ocupă şi funcţia de director medical al unităţii, şi medicul Cornel Ţiu, din cadrul Unităţii de Primire Urgenţe.

P

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 2 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

O ofensivă israeliană asupra Rafah „ar putea duce la o baie de sânge”, spune șeful OMS

HotNews acum 35 minute
O ofensivă terestră a armatei israeliene asupra orașului Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, „ar putea duce la o baie de sânge”, a avertizat vineri șeful Organizației Mondiale a Sănătății pe rețeaua de socializare X. Civili palestinieni lângă o clădire dis

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 4 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 2 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 6 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 4 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 2 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 9 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 6 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

SUA condamnă atacurile cibernetice din Europa și acuză Rusia că s-ar afla în spatele lor

Ziare.com acum o ora
Diplomaţia americană a condamnat vineri, 3 mai, o recentă campanie de atacuri cibernetice în Europa şi a atribuit Rusiei responsabilitatea pentru aceste acţiuni, aşa cum au făcut deja guvernele german şi ceh, relatează AFP. "Statele Unite condamnă c

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°