Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Norul de cenuşă vulcanică, pericol economic pentru Europa

Publicat in Romania Libera, duminică 18 aprilie 2010 ·

Impactul economic al norului de cenuşă vulcanică, din cauza căruia se închid aeroporturi şi se anulează zeci de mii de zboruri în Europa, va creşte puternic şi va fi din ce în ce mai semnificativ cu cât se prelungeşte criza, iar cel mai pesimist scenariu arată că ar putea afecta cu 1-2 puncte procentuale creşterea Produsului Intern Brut european, estimează agenţia Reuters, citată de NewsIn.

Asociaţia Internaţională de Transport Aerian avertizează că liniile aeriene pierd 200 de milioane de dolari pe zi din cauza blocajului, care a propagat încă din primele momente situaţii de haos cu mult în afara spaţiului aerian european.

Exportatorii africani de flori şi legume către pieţele europene, companiile a căror activitate depinde de livrări la termen din întreaga lume sau organizatorii de evenimente sunt doar câteva exemple de sectoare afectate sever de criza zborurilor.

Economiştii spun că nu şi-au schimbat până acum modelele de predicţie pentru creşterea economică a Europei, în speranţa că serviciile de transport aerian vor reveni la normal în această săptămână.

Însă un scenariu pesimist, în care se presupune că norul de cenuşă ar persista deasupra continentului pentru câteva luni, arată că scăderea veniturilor din transporturi aeriene şi turism ar putea reduce creşterea economică din regiuen cu 1-2 puncte procentuale.

Creşterea economică a Europei este estimată la 1-1,5% pentru acest an.

Vulcanologii şi meteorologii au precizat că vulcanii sunt imprevizibili, avertizând că, la ultima erupţie a vulcanului de sub gheţarul Eyjafjallajokull, fenomenul a durat mai mult de un an. Au completat însă emanaţiile de cenuşă pot înceta la un moment dat pentru că nu durează neapărat la fel de mult ca erupţia.

Călătoriile aeriene şi turismul generează circa 5% din Produsul Intern Brut global, adică circa 3.000 de miliarde de dolari, Europa fiin

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump îl acuză pe Biden că „ia partea Hamas”

HotNews acum 47 minute
Donald Trump l-a acuzat joi pe Joe Biden că „ia partea” grupării islamiste Hamas şi a calificat drept o „ruşine” ameninţările preşedintelui american de a nu mai livra anumite arme Israelului în cazul unei ofensive majore la Rafah, în sudul Fâşiei Ga

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum o ora
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

Jill Biden, mesaj pentru Carmen Iohannis: A fost minunat să te avem la Casa Albă

Mediafax acum 50 minute
„Carmen, a fost minunat să te avem la Casa Albă după ce, în urmă cu doi ani m-ai primit cu amabilitate în România”, a scris Jill Biden pe Facebook. „Nu voi uita niciodată când am văzut cum tu şi poporul român v-aţi deschis braţele pentru refugiaţii

Cutremur în România. Ce magnitudinea a avut seismul

Ziare.com acum 2 ore
Un cutremur slab s-a produs joi seară, la ora 17:57, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul, cu magnitudinea 3,9, a avut loc la adâncimea de 143,6

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Doi pacienţi în stare critică, transferaţi de la Suceava la Bucureşti cu un avion SMURD. Misiunea a fost o premieră pentru România

Ziare.com acum o ora
Ziua de joi, 9 mai, a adus o premieră în domeniul transportului de pacienți în stare critică din România. Inspectoratul General de Aviaţie al MAI a anunţat că a îndeplinit cu succes o astfel de misiune cu ajutorul unei aeronave SMURD Bombardier Lear

Cutremure în Gorj şi Vrancea, joi după-amiază, la trei minute unul de celălalt

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, la ora 15.23 a avut loc un cutremur în judeţul Gorj, cu magnitudinea 2,3. Acesta s-a produs la adâncimea de 13,3 kilometri şi în apropierea oraşelorTârgu Jiu (18 km), D

UPDATE - Toate birourile electorale din judeţul Buzău, desfiinţate în urma unei decizii a ICCJ, cu câteva ore înainte de debutul campaniei electorale/ O nouă tragere la sorţi, vineri

News.ro acum 2 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a desfiinţat, printr-o hotărâre definitivă, toate birourile electorale din judeţul Buzău, cu câteva ore înaintea startului campaniei electorale. Autorităţile aşteaptă clarificări de la Biroul Electoral Central pen

Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale

Mediafax acum 6 ore
Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale. „Mi se pare strigător la cer”, declară mama Robertei. Atât ea, cât şi tatăl lui Sebastian Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu, spun că la proces

Marcel Ciolacu: Prim-miniştrii se schimbă unul pe an. Eu sunt al zecelea în această serie, şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că prim-miniştrii se schimbă unul pe am şi el este al zecelea în această serie. ”Şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului”, a mai spus şeful Executivului, el precizâ

Vremea

București
acum

14°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
Iasi
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

10°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°