Deputaţii jurişti au respins astăzi atât cererea de percheziţie informatică a calculatorului fostului ministru Monica Iacob Ridzi, cât şi cererea de extindere a urmăririi penale a acesteia.
Cererea de percheziţie electronică a întrunit doar şapte voturi "pentru", în timp ce 13 deputaţi s-au împotrivit. Solicitarea de extindere a urmăririi penale a fost respinsă, deoarece doar 9 deputaţi au votat "pentru", în timp ce 11 s-au împotrivit. Votul pe cele două solicitări a fost secret, la fel şi şedinţa.
Potrivit unor surse parlamentare, o parte a deputaţilor PSD au votat alături de PDL pentru Monica Iacob Ridzi. În acest fel se explică diferenţa consistentă de voturi în special în ceea ce priveşte în special percheziţia electronică. Înainte de şedinţă, parlamentarii PSD din comisie au discutat între ei şi varianta majoritară a fost sprijinirea lui Ridzi. În aceste condiţii, liberalii au rămas singurii susţinători ai extinderii urmării penale şi a percheziţionării calculatorului.
În cursul dezbaterilor, deputaţii cei mai activi în favoarea Monicăi Iacob Ridzi au fost Mihail Boldea (PDL) şi Eugen Nicolicea (UNPR). Aceştia au invocat faptul că pe computerul care trebuie percheziţionat şi care aparţine ministerului Tineretului şi Sporturilor există şi fişiere aparţinând demnitarului care i-a urmat lui Ridzi, Sorina Plăcintă. Argumentul a fost respins de liberali care au susţinut că este foarte uşor să separi fişierele după dată. În ceea ce priveşte cererea de extindere a urmării penale, democrat-liberalii au invocat starea de sănătatea a colegei lor de partid. Raportul comisiei juridice urmează să fie înaintat plenului care are decizia finală.
Solicitări de la începutul anului
Pe 10 februarie 2010, ministerul Justiţiei a trimis preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, solicitarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie de încuviinţare a un