Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Funcţia democratului Vlad Plahotniuc ar putea fi exclusă prin votul PLDM-PCRM

Publicat in Adevarul, miercuri 13 februarie 2013 ·

Comisia juridică, numiri şi imunităţi a Parlamentului a avizat pozitiv proiectul propus de liberal-democraţi pentru excluderea funcţiei de prim-vicepreşedinte al Parlamentului, pe care o ocupă democratul Vlad Plahotniuc.

La fel, a fost avizată pozitiv şi modificarea procedurii de demitere a vicepreşedinţilor Legislativului. Decizia a fost luată cu şapte voturi pro ale PCRM şi PLDM.

„Proiectul propus vine să aducă legislaţia Republicii Moldova în conformitate cu Constituţia. Am venit cu acest proiect abia acum pentru că avem o agendă legislativă destul de încărcată până în prezent. A venit şi rândul regulamentului Parlamentului la capitolul funcţiei de vicepreşedinte“, a precizat liderul fracţiunii PLDM din Parlament.

Vlad Plahotniuc ar urma să ocupe funcţia de vicepreşedinte al Legislativului.

„Dacă cineva din orgoliu îşi doreşte să fie prim-vicepreşedinte al Parlamentului şi este gata să sacrifice tot, atunci să-şi asume consecinţele“, a mai spus Valeriu Streleţ.

„Acest proiect are grave încălcări, vine să limiteze competenţele preşedintelui Parlamentului, care poate propune pe cineva la funcţia de procuror. Nu mai participăm la un astfel de spectacol şi să vedem acel tandem format astăzi în comisie”, a spus democratul Adrian Candu.

Agenţia de ştiri Info-Prim Neo scrie că funcţia de prim-vicepreşedinte al Parlamentului a fost instituită în 2009, de către comunişti. Vladimir Ţurcan a fost primul care a ocupat acest post. Fotoliul a fost preluat de fostul lider al Alianţei „Moldova Noastră“, Serafim Urecheanu, după ce guvernarea a fost preluată de AIE. Funcţia i-a revenit lui Vlad Plahotniuc în 2010.

Marian Lupu, preşedintele Parlamentului, a declarat în această dimineaţă că orice vot al unei fracţiuni din AIE împotriva Partidului Democrat şi orice încălcare a acordului Alianţei va duce la nulitatea înţelegerii de constituire

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Procesul fraților Tate poate începe. Ce a decis Tribunalul București cu privire la ancheta DIICOT

Ziare.com acum o ora
Tribunalul Bucureşti a dispus, vineri, 26 aprilie, începerea procesului în dosarul în care fraţii Tristan și Andrew Tate sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane în formă continuată şi viol în formă continua

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 5 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

UPDATE - O asociaţie civică din Iaşi îi cere explicaţii lui Ciolacu, după ce acesta a afirmat că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: O afirmaţie foarte gravă care îl descalifică pe Marcel Ciolacu ca prim-ministru / Reacţia lui Ciolacu

News.ro acum 56 minute
Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi cere explicaţii premierului Marcel Ciolacu, după ce a acesta a spus, la Timişoara, într-o conferinţă de presă, că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Premierul Marcel Ciolacu a explicat, refer

Prima reacție a lui Marcel Ciolacu după declarațiile despre moldoveni: A fost o glumă / Mama era din Tecuci

HotNews acum o ora
După ce a stârnit un val de critici, inclusiv apeluri la demisie, cu o declarație făcută joi la Timișoara în care invoca faptul că județul Buzău nu e Moldova și cerea oamenilor „să nu mai jignească” cu această afirmație, Marcel Ciolacu spune că a fo

Hunedoara: Căutări ale scafandrilor după ce un bărbat a căzut în barajul Haţeg

Mediafax acum 56 minute
Echipe de scafandri din cadrul ISU Hunedoara şi de la SPJ Salvamont Hunedoara caută un bărbat de 41 de ani care a căzut barajul Haţeg. Pompierii Detaşamentului Hunedoara – Punctul de Lucru Toteşti intervin cu o autospecială de intervenţie, o barcă,

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum 3 ore
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim privat

Păcănelele, greu de „ucis”! USR acuză PSD că a minţit când a promis eliminarea lor până la finalul lunii

Mediafax acum o ora
Legea iniţiată de pesedistul Alfred Simonis, cea care impune scoaterea păcănelelor din localităţile cu o populaţie mai mică de 15.000 de locuitori, ar fi trebuit să intre în vigoare pe 28 aprilie. ONJN a publicat astăzi o prevedere care spune că tre

Regele Charles e din ce în ce mai rău, după ce s-a aflat că suferă de cancer. Care este starea lui de sănătate!

Gandul acum 4 ore
Familia regală britanică trece printr-o perioadă delicată! Regele Charles, cât și nora lui, Kate Middleton au fost diagnosticați cu cancer. În prezent, cei doi urmează tratamente pentru a scăpa de această boală necruțătoare. Din păcate, starea monar

VIDEO Ciolacu, despre strada surpată la Slănic: „Ce vreţi să fac? Să ştiu unde s-au făcut drumurile peste mine?”

HotNews acum 3 ore
​Prim-ministrul Marcel Ciolacu a dat de înțeles vineri că strada din Slănic s-a surpat din cauză că a fost construit peste o mină, dar că statul român a intervenit imediat. Totodată, premierul a părut deranjat de întrebare: „Ce vreţi să fac? Să ştiu

Acorduri de mediu pentru patru parcuri eoliene în judeţul Caraş-Severin / Fechet: Suntem datori să identificăm soluţii pentru protejarea naturii şi a umanităţii

News.ro acum 3 ore
Ministerul Mediului a emis, vineri, acorduri de mediu pentru patru aprcuri eoliene, cu un total de 81 de turbine, în judeţul Caraş-Severin. Ministrul Mediului, Mircea Fechet, apreciază că, având în vedere schimbările climatice, ”suntem datori să ide

Vremea

București
acum

18°
vin.

9°/18°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

15°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

18°
vin.

5°/18°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°