Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oltchim, pion pe tabla de şah a Rusiei. Combinatul e dorit la pachet cu rafinăria Arpechim, dar ruşii vor să investească şi în Oil Terminal şi Conpet

Publicat in Adevarul, luni 16 septembrie 2013 ·

La un an de la circul privatizării Oltchim cu Dan Diaconescu şi „DJ Vulpescu“, şeful de atunci al Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), combinatul vâlcean atrage atenţia unui număr de trei conglomerate ruse care roiesc în jurul companiei.

Săptămâna trecută, Varujan Vosganian s-a întâlnit cu o delegaţie a VTB Capital, braţul de investiţii al unei bănci ruse de stat, iar pe 4 septembrie a apărut un alt peţitor: Oil Gas Trade, tot din Rusia. Acestea se adaugă vechiului pretendent, concernul TISE, controlat tot de stat.

Oltchim este o verigă-lipsă pe lanţul Gazprom Neft - NIS şi este dorit la pachet cu rafinăria Arpechim de la Piteşti, însă, pentru ca lanţul să fie complet, adevăratele ţinte sunt Oil Terminal – operatorul terminalului petrolier de la Constanţa – şi Conpet – transportatorul naţional de ţiţei, în care ruşii vor să investească, potrivit unor surse din piaţă.

În acest fel, Gazprom Neft ar putea să-şi transporte mai uşor ţiţeiul spre rafinăriile din Serbia şi, în acelaşi timp, ar putea susţine dezvoltarea NIS în regiune. Gazprom Neft a deschis deja în ţara noastră 12 benzinării, dar vrea să termine anul cu 50. Mai mult, până la finele anului 2015 vrea să ajungă la 250 de staţii în Balcani, din care jumătate în România. Compania petrolieră sârbă NIS a fost cumpărată de Gazprom Neft în anul 2008.

Umbra lui Putin la Vâlcea

Anterior, în luna mai, Vosganian anunţa că societatea rusă TISE este din nou interesată de Oltchim, după ce în toamna anului trecut a dorit combinatul chimic, dar nu a mai participat la licitaţie din cauza contextului. TISE ar dori, la rândul său, o formulă integrată cu Arpechim. Aceasta este o companie de producţie şi investiţii în domeniul energiei, cu capital majoritar de stat, înfiinţată în 2003 la Moscova. Între acţionarii săi se află companiile

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 2 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

”Îi cerem public demisia!”. Reacție la declarația hazardată a lui Marcel Ciolacu: ”Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți”

Ziare.com acum 30 minute
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat joi, 25 aprilie, într-o conferință de presă la Timișoara că ”Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți”. Afirmația a fost făcută în legătură cu autostrada care va lega Moldova de restul țăr

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum 18 minute
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim privat

VIDEO Ciolacu, despre strada surpată la Slănic: „Ce vreţi să fac? Să ştiu unde s-au făcut drumurile peste mine?”

HotNews acum 32 minute
​Prim-ministrul Marcel Ciolacu a dat de înțeles vineri că strada din Slănic s-a surpat din cauză că a fost construit peste o mină, dar că statul român a intervenit imediat. Totodată, premierul a părut deranjat de întrebare: „Ce vreţi să fac? Să ştiu

[VIDEO] Ciolacu: Sunt bani de salarii, pensii și pentru profesori

Wall-Street.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul are toţi banii necesari pentru a plăti pensiile şi salariile, inclusiv pentru profesori. "Sunt toţi banii, măsuraţi (...). Luni de dimineaţă, periodic, am cu domnul ministru, cu vicepremierii... Repet,

Nicolae Robu și-a depus candidatura pentru Primăria Timișoara. Fostul primar este susținut de Alianța PSD-PNL

Adevarul acum o ora
Nicolae Robu, candidatul susținut de Alianța PSD-PNL, și-a depus vineri, 26 aprilie 2024, candidatura pentru funcția de primar al Timișoarei și a fost validat de Biroul Electoral Municipal Timișoara.

UPDATE - Anchetă a DIICOT, după ce un băieţel din judeţul Gorj ar fi fost vândut pentru câteva sute de lei şi dus în Germania / Fraţii, preluaţi de Protecţia Copilului / Reacţia ministrului Natalia Intotero / Copilul, preluat de autorităţile germane

News.ro acum 24 minute
Autorităţile române fac anchetă, după ce o familie din Gorj şi-ar fi vândut unul dintre copii, un băieţel de şase ani, care a fost scos din ţară şi dus în Germania. Suma pe care părinţii - tatăl alcoolic, iar mama cu probleme psihice – ar fi prmit-o

Prim-ministrul Marcel Ciolacu: Mecanismul de implementare a salariului minim european va începe de la 1 iulie. Am dat şi ordonanţa

News.ro acum o ora
Şeful Guvernului Marcel Ciolacu a precizat că mecanismul de implementare a salariului minim european va începe de la 1 iulie. El a amintit că, în acest sens, a fost emisă ordonanţa. „Vedeţi că am intrat în procedura de implementare. O să explice doa

Regele Charles e din ce în ce mai rău, după ce s-a aflat că suferă de cancer. Care este starea lui de sănătate!

Gandul acum o ora
Familia regală britanică trece printr-o perioadă delicată! Regele Charles, cât și nora lui, Kate Middleton au fost diagnosticați cu cancer. În prezent, cei doi urmează tratamente pentru a scăpa de această boală necruțătoare. Din păcate, starea monar

Doi angajaţi ai unei bănci, cercetaţi într-un dosar de fraudă / Unul dintre ei şi-a însuşit peste 137.000 de euro din contul unui client, fiind ajutat de al doilea

News.ro acum o ora
Doi angajaţi ai unei bănci sunt cercetaţi pentru acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, fals informatic şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, după ce unul dintre ei, ajutat de celălalt, a c

Vremea

București
acum

17°
vin.

9°/17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

4°/16°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

17°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°