Mesajul a fost trimis. Multumesc!

60 de ani de la "măcelul" din Lupeni

Publicat in Jurnalul, marți 4 august 2009 ·

Ziua minerilor fusese stabilită ca o aniversare a eroicei file din istoria clasei muncitoare, amintind de greva de la Lupeni din 1929. Atunci muriseră 23 de muncitori, comemoraţi apoi ca eroi căzuţi în lupta împotriva "re­gimului burghezo-moşieresc". În anii '80, des­pre aceş­tia nu se mai amintea decât vag în manualele de istorie. Se făcuse loc eroilor prezentului, ai Epocii de Aur şi "primului fiu al ţării", Nicolae Ceau­şescu, "erou între eroi".

După primul război mondial, în Ro­mânia au existat puţine acţiuni co­lec­tive de protest ale muncitorilor. Principala cauză a constat în lipsa de organizare sindicală. Din cauza veci­nătăţii Rusiei Sovietice, guvernele României interbelice au fost vigilente şi faţă de pericolul comunist. În iulie-august 1919 au avut loc proteste ale muncitorilor ceferişti din Bucureşti şi ale celor pe­trolişti de pe Valea Prahovei.

Cu toate că România a aderat la Organizaţia Internaţională a Mun­cii, creată în 1919, aplicarea principiilor acesteia a fost sistematic amânată. Primele mă­suri legislative s-au luat în 1925, prin adoptarea legii repausului duminical şi în săr­bătorile legale. Presiunile inter­na­ţionale au silit Ro­mânia să adopte legi noi în favoarea muncitorilor în 1928. Aceste legi vizau ocrotirea muncii mi­no­rilor şi a fe­meilor, fixarea duratei zilei de lucru la opt ore.

ORGANIZATORII GREVEI

Muncitorii de la exploatarea mi­nie­ră Lupeni se organizaseră încă din cursul anului 1928 într-un sindicat independent. Liderii săi erau Teodor Mun­teanu şi un anume Moldoveanu. Res­pec­tivul sindicat nu avea orientare comunistă. Cei doi lideri erau în relaţii cu partidul de guvernământ, PNŢ, care dorea strân­gerea legăturilor cu mediile mun­citoreşti.

După grevă, presa opo­ziţiei a afirmat ca relaţiile sindicatului cu PNŢ erau chiar foarte strânse, în­trucât membri ai acestu

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfinţii Constantin şi Elena, prăznuiţi de ortodocşi pe 21 mai. Tradiţii şi obiceiuri: În această zi munca e interzisă

Mediafax acum 14 minute
Credincioşii ortodocşi îi serbează marţi, 21 mai, pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. Datorită Sfinţilor Constantin şi Elena creştinismul a devenit religie permisă, jertfele sângeroase au fost interzise şi duminica a fost stabilită zi de odihnă

Biden consideră "scandalos" mandatul de arestare a lui Netanyahu cerut de procurorul CPI. "Nu are jurisdicţie" în Israel

Ziare.com acum 7 ore
Mandatul de arestare cerut pe numele lui Benjamin Netanyahu de către procurorul general al Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan este "scandalos", consideră preşedintele american Joe Biden. Karim Khan, a anunţat luni, 20 mai, că a depus o ce

Dinamo câştigă cu 2-0 prima manşă a barajului pentru menţinerea/promovarea în Superliga

Mediafax acum 8 ore
Ambele goluri au fost marcate în repriza secundă a meciului de pe Arena Naţională de Dennis Politic, în minutele 46 şi 73. Partida s-a terminat 2-0, iar meciul retur este programat peste o săptămână la Miercurea Ciuc. Învingătoarea dublei manşe va e

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 9 ore
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

Franţa afirmă că „sprijină CPI” în decizia sa de a cere mandate de arestare pentru Israel şi liderii Hamas

News.ro acum 40 minute
Franţa a declarat luni târziu că susţine independenţa Curţii Penale Internaţionale, al cărei procuror a cerut mandate de arestare pentru lideri din Israel, inclusiv pentru premierul Benjamin Netanyahu, şi pentru mişcarea islamistă Hamas, potrivit Fr

VIDEO Șarpe foarte agresiv în scara unui bloc din centrul orașului Târgu Jiu. O persoană a sunat la 112

HotNews acum 5 ore
Jandarmii au anunțat că au îndepărtat luni seară, din scara unui bloc din centrul municipiului Târgu Jiu, un şarpe de aproximativ 80 de centimetri, foarte agresiv, informează Agerpres. Șarpe capturat într-o scară de blocFoto: Captura video Inspector

SUA transmit ”condoleanţe” după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi. Lloyd Austin estimează că decesul nu are un impact asupra securităţii în O.Mijlociu. Armata americană nu este implicată şi nu şi-a modificat poziţia

News.ro acum 9 ore
Statele Unite prezintă luni ”condoleanţe” în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, după o multiplicare a unor reacţii internaţionale, relatează AFP. ”Statele Unite îşi exprimă în mod oficial consoleanţele faţ

Ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent, susține Zelenski

Adevarul acum 9 ore
Aliaţilor occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat în exclusivitate luni pentru Reuters la Kiev.

Ucraina ar trebui să poată lovi Rusia cu armele livrate de Occident, susține șeful diplomației lituaniene

Adevarul acum 8 ore
Ucraina ar trebui să poată folosi armele livrate de ţările occidentale pentru a lovi Rusia, a declarat luni ministrul de externe lituanian Gabrielius Landsbergis, într-un interviu acordat canalului francez LCI, relatează AFP.

O judecătoare din România este șefa completului care decide mandatele de arestare pentru Benjamin Netanyahu și liderii Hamas

Ziare.com acum 9 ore
Pentru presupuse crime de război și crime împotriva umanității, procuratura Curții Penale Internaționale de la Haga a cerut mandate de arestare pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu și pentru trei lideri Hamas. Camera care va decide totul va

Vremea

București
acum

12°
mar.

12°/25°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°
vin.

13°/27°
Iasi
acum

12°
mar.

12°/25°
mie.

11°/26°
joi

15°/26°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

11°
mar.

11°/18°
mie.

15°/18°
joi

15°/18°
vin.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
joi

14°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

12°
mar.

12°/25°
mie.

15°/23°
joi

14°/23°
vin.

13°/24°