Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu a primit ofrande de mii de euro

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 19 ianuarie 2010 ·

Preşedintele Traian Băsescu a primit, anul trecut, cadouri, a căror valoare depăşeşte cu puţin 5.500 de euro. În total, 95 de obiecte, printre care tablouri, plachete, traiste şi chiar un fanion cu însemnele Casei Regale Cioabă. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu Unul dintre cele mai scumpe daruri primite de şeful statului, în 2009, este un tablou algerian, „Casbah D’Alger”. Realizat în stil mozaic, din faianţă, obiectul a fost evaluat la 160 de euro, potrivit listei cu obiectele primite de Băsescu, gratuit, cu prilejul unor acţiuni de protocol, postată pe siteul Preşedinţiei.

Regele Cioabă i-a dăruit un fanion

Printre obiectele cu cea mai mică valoare monetară se află o traistă în carouri, de 15 euro, două fanioane tricolore cu suport de plastic (10 euro), placheta de prezentare a CCIA Timiş, de 15 euro sau placheta din lemn, sub formă de scut, pe care se află sigla Brigăzii 2 vânători de munte „Sarmizegetusa" (15 euro).

Traian Băsescu a primit un fanion cu însemnele Casei Regale Cioabă, pe caseta de prezentare fiind brodat cu fir auriu "Domnului TRAIAN BĂSESCU, Preşedintele României". Valoarea cadoului, rămas în patrimoniul instituţiei: 25 de euro. Un alt cadou primit de şeful statului în timpul întâlnirilor de protocol este un chimir lat, din piele maro cu trei catarame din metal galben, cu o valoare de 80 de euro. Obiectul a rămas de asemenea în patrimoniul instituţiei.

Băsescu a mai primit o plachetă care reprezintă harta Afganistanului, pe care este aplicată sigla ISAF şi o plăcuţă cu textul "Preşedintelui României – Detaşamentul special Afganistan – Kabul 2005", "Să trăim bine".

Obiectele de artă sunt cele mai numeroase atenţii primite de preşedinte. De xemplu, un tablou "Traian Băsescu", în cărbune, un tablou "Revenirea în sat", pictură în ulei, semnat Georgeta Pamfil Manta, icoana cu Iisus Hri

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum o ora
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 4 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum o ora
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

NATO condamnă „acțiunile rău intenționate” de pe teritoriul a șapte state membre

Wall-Street.ro acum 2 ore
Statele membre ale NATO s-au declarat "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o ameninţare la adresa securităţii lor", informează AFP, citată de Agerpres. Într-

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 3 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 3 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 3 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 3 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

14°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°