Într-o lume în care falsele modele sunt ridicate la rangul de reguli musai de aplicat, e poate inutil să aducem în discuţie - pentru a câta oară? - cazul pronumelui relativ "care", folosit aiurea de la elevi de gimnaziu şi liceu până la medici, avocaţi, politicieni şi chiar formatori de opinie din mass-media.
Dar cum să le explici celor mulţi, care cască gura la televizor, că la acuzativ se zice "pe care", nu "care", că asta nu se-nvaţă în nici un caz în facultate, ci în clasele primare şi că asta-i treaba învăţătoarei, eventual a profesoarei de română din generală, nu a conferenţiarului universitar? Care este...
Oricum, nu strică să atragem atenţia - nu să "atenţionăm", cuvânt care nu există, aşa cum am învăţat eu de la Romulus Vulpescu - încă o dată asupra greşelilor de gramatică şi de exprimare răspândite prin intermediul mijloacelor de comunicare în masă, dar care pleacă - părerea mea! - din şcoală.
"Vedeta X şi-a făcut apariţia la mondenitatea Y cu surle şi trâmbiţe". Vezi expresia asta prin ziare, o auzi de la prezentatorii tv sau de la DJ-ii de la radio. Şi toţi par a crede că-i corectă, neavând curiozitatea să deschidă un dicţionar al limbii române, fie el şi online, de unde ar afla stupefiaţi că surle şi trâmbiţe înseamnă, practic, acelaşi lucru. "Surle şi tobe" e sintagma corectă, dar ce să mai corectezi acum, când modelul urmat de tot poporul e cu trâmbiţe pleonastice-n coadă?
Să mai semnalăm - tot cu de la Romulus Vulpescu citire, că dacă nici domnia sa n-o fi ştiind limba română, atunci cine? - că expresia "a se da în stambă" e şi ea greşită. Corect e "a se da în stampă", dar cine o foloseşte aşa? Sau cine mai ţine cont de faptul că nu-i corect "a da sfoară în ţară", ci "sfară în ţară"? Dacă mai spunem că iapa lui Don Quijote era de fapt cal şi că doar traducerea defectuoasă l-a făcut pe Rosinante să se em