Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sacrificii în numele unui produs culinar de lux: cum sunt tratate păsările în industria producătoare de foie-gras

Publicat in Adevarul, sâmbătă 2 martie 2013 ·

Procesul de producţie delicatesei cunoscute ca foie-gras, este considerat, de foarte multă lume, ca fiind crud faţă de păsări. Raţele şi gâştele crescute pentru foie-gras sunt hrănite cu forţa, cu ajutorul unui tub de metal, de mai multe ori pe zi, astfel încât să se îngraşe cât mai repede.

Hrănirea prin tubul de metal, care este introdus pe gâtul păsărilor produce, de multe ori, rănirea esofagului şi chiar morte. În plus, păsările îngrăşate excesiv se deplasează mult mai greu, vomită mâncarea nedigerată şi suferă în captivitate. Foie-gras este de fapt „ficatul gras” al păsărilor astfel hrănite.

Potrivit site-ului frenchfoodfreaks.co.uk, metoda nenaturală prin care păsările sunt îngrăşate este „lipsită de etică” şi nenecesară, deoarece imită un proces care, de mii de ani, s-a tot întâmplat şi în mediul natural.

Raţele şi gâştele sunt, în mare parte, păsări migratoare, iar în urmă cu mai bine de două mii de ani populaţiile egiptene au descoperit că păsările obişnuiau să se îngrăşe mereu, cu câteva săptămâni înainte să migreze spre nord, fenomen care le mărea ficatul dar care, totodată le asigura un surplus de energie atât de necesar perioadei în care aveau să călătorească pe distanţe lungi.

Tot egiptenii au fost şi primii care au prins gustul ficatului gras, realizând că şi o hrănire forţată a păsărilor genera rezultate similare ca în cazul fenomenului descris anterior.

Cum sunt tratate păsările?

În fermele moderne care se ocupă cu producţia de foie gras, gâştele şi raţele sunt lipsite de libertate, închise în cuşti şi înghesuite în ţarcuri, fiindu-le imposibil să scape de fermierii care le îndoapă cu porumb, în mod sistematic, de mai multe ori pe zi, chiar dacă nu îşi doresc să mănânce.

Gâştele şi raţele sunt luate pe rând şi le este introdus pe gât un tub lung de metal care dozează amestecul de porumb şi uleiuri, direct în

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă o medalie de aur pentru România la Europenele de Canotaj

Mediafax acum 12 minute
„Aur pentru România în ultima finală din cadrul Campionatelor Europene de la Szeged: <proba regină> a canotajului, cea de 8+1 feminin (W8+). Echipajul compus din Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Maria Lehaci, Mădălina Bereş, Amalia Bereş

Final de vis pentru România la CE Canotaj: Aur în proba de 8+1 feminin

HotNews acum 25 minute
Delegația României a încheiat perfect participarea la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria, echipajul feminin de 8+1 cucerind medalia de aur. Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: MoiraM / Alamy / Alamy / Profimedia În proba regină a canotajului, fetele

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

PNL a înaintat un proiect de lege prin care vârsta de pensionare a femeilor se calculează în funcție de numărul copiilor

HotNews acum 25 minute
Un proiect de lege inițiat la Senat de mai mulți liberali prevede că femeile care au realizat stagiul minim de cotizare contributiv şi care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare,

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum 54 minute
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum o ora
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 6 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 5 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 5 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/16°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

10°/25°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°