Procurorul general al Poloniei, Andrzej Seremet, a negat miercuri informaţiile publicate în mass-media ruse, potrivit cărora Moscova a transmis părţii poloneze toate materialele anchetei privind catastrofa aeriană de lângă Smolensk (vestul Rusiei), în care şi-a pierdut viaţa preşedintele Lech Kaczynski, transmite postul de televiziune Tvn-24, citat de Agerpres.
Într-o intervenţie în direct, el a menţionat că Polonia a adresat Rusiei cinci cereri, dintre care a primit răspuns doar la una din ele şi acela a fost parţial. Între altele, a punctat procurorul general, Polonia ceruse Rusiei returnarea tuturor fragmentelor descoperite ale aeronavei Tu-148, prăbuşite în data de 10 aprilie lângă aeroportul militar Severnâi, precum şi a cutiilor negre.
Potrivit acestuia, partea poloneză nu a primit nici până în prezent nici telefonul preşedintelui Lech Kaczynski, nici transcrierile discuţiilor telefonice operate de pe acest telefon. De altfel, după cum transmite Tvn-24, în Rusia au rămas armele, telefoanele şi laptopurile ofiţerilor din garda care asigura paza şefului statului polonez.
Mult mai tranşant a fost fratele geamăn al preşedintelui defunct, Jaroslaw Kaczynski, care, într-o declaraţie făcută în urmă cu o zi, a atribuit 'responsabilitatea politică' pentru tragedia de lângă Smolensk guvernului condus de liberalul Donald Tusk.
În opinia acestuia, potrivit Gazeta.ru, zborul a fost reţinut de mai mai multe ori şi s-a făcut totul ca delegaţia premierului Donald Tusk să sosească la Katyn înaintea preşedintelui Lech Kaczynski. Mai mult, Jaroslaw Kaczynski a acuzat 'guvernul criminal' de la Varşovia pentru că nu a cumpărat avioane noi pentru primii oameni din stat, făcând economii acolo unde acestea nu-şi au rostul.
Avionul Tu-154 s-a prăbuşit la 10 aprilie lângă Smolensk cu toţi cei 96 de ocupanţi la bord, între care preşedintele Poloniei, Lech