Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alba: Sute de pacienţi puşi pe drumuri pentru investigaţii medicale de tip RMN, la Sibiu şi Cluj Napoca

Publicat in Adevarul, joi 16 iunie 2011 ·

Sute de pacienţi din Alba sunt nevoiti să meargă pentru o astfel de investigaţie în judetele învecinate. Costurile examinării medicale cu rezonanţă magnetică nucleară sunt suportate de spital doar pentru cei internaţi.

Singurul spital din Alba în care se puteau face investigaţii de tip RMN a fost cel de Urgenţă. Unitatea medicală era asociată cu o firmă privată de specialitate, care închiriase un spaţiu în incinta unităţii medicale. Conform înţelegerii, furnizorul plătea o chirie lunară de aproximativ 200 euro şi asigura zilnic trei examinări RMN gratuie pentru pacienţii care erau internaţi. Contractul a fost reziliat de Spital în 2009, pe motiv că societatea comercială avea restanţe la chirie şi utilităti.

200 de cazuri pe lună

De atunci, pacienţii din Alba trebuie să parcurgă peste 100 de kilometrii, dus-întors, până la Sibiu sau Cluj Napoca. „Eu sunt diagnosticat cu scleroză multiplă, aşa că cel puţin o dată pe an trebuie să fac o investigaţie de tip RMN. Numai printr-o astfel de analiză poate fi monitorizată evoluţia bolii. Costul poate ajunge şi la 700 de lei şi îl suport eu, plus că mai sunt la mijloc şi cheltuielile de transport. Ar fi ideal, dacă ar exista în Spitalul de Urgenţă, măcar am scăpa de drumuri“, a spus Dragoş Zaharia, unul dintre pacienţii care face periodic examene RMN.

„Timp pierdut pe drumuri, bani în plus, asta însemană lipsa aparaturii în spitalele din Alba. Sunt cazuri când renunţă, pentru că nu-şi permit“, a completat Aurelia Popa din Gârda, un alt pacient care a primit bilet de trimitere de la medicul specialist pentru investigaţie RMN.

„Pentru noi lipsa unui aparat RMN implică cheltuieli duble. Pentru pacienţii internaţi suportăm integral costurile investigaţiei şi asigurăm şi transportul cu Ambulanţa. Luna trecută am avut 46 de astfel de cazuri“, a explicat medicul oncolog Răzvan Curcă, care es

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

UPDATE- Vladimir Putin preia pentru a cincea oară funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse. Ceremonia de învestire a început, iar protocolul va avea "anumite nuanţe", potrivit Kremlinului. La Moscova e lapoviţă - FOTO

News.ro acum 17 minute
Vladimir Putin va prelua marţi funcţia de preşedinte al Rusiei pentru a cincea oară, ceremonia solemnă urmând să aibă loc la Kremlin la ora prânzului, dar protocolul obişnuit va avea "anumite nuanţe" care nu au fost dezvăluite, relatează agenţia TAS

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum 34 minute
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Polițiștii locali vor protesta miercuri în fața Guvernului. Care sunt principalele revendicări

HotNews acum o ora
Federația Națională a Sindicatelor Unite din Poliția Locală România, afiliată la Blocul Național Sindical, a anunțat că va organiza, miercuri, 8 mai, un miting de protest în fața Guvernului, între orele 10 și 13, a anunțat BNS într-un comunicat de p

Cel puţin 10 persoane, ucise sau rănite într-un atac comis într-un spital din China

Adevarul acum 12 minute
Un atac comis marţi într-un spital din provincia chineză Yunnan (sud-vest) s-a soldat cu cel puţin 10 morţi sau răniţi, a anunţat media de stat chineze, care nu a precizat natura atacului, transmite France Presse.

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe podul care traversează Canalul Poarta Albă-Midia Năvodari

Ziare.com acum 31 minute
Un bărbat a murit, marţi, 7 mai, în judeţul Constanţa, după ce a căzut de la aproximativ 25 de metri, de pe podul care trece peste Canalul Poarta Albă – Midia Năvodari, în oraşul Ovidiu. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgenț

Încă opt intersecţii au fost integrate în sistemul de management al traficului

Mediafax acum o ora
„ Am integrat opt noi intersecţii în sistemul de management al traficului. Primăria Capitalei, prin Administraţia Străzilor Bucureşti, a finalizat lucrările de modernizare şi integrare în BTMS pentru semafoarele de pe axa Bd. Camil Ressu - Bd. Theod

Handbal masculin: Dublu câștigător al Champions League, transferat la Dinamo de la Barcelona

HotNews acum 43 minute
Echipa de handbal masculin a celor de la Dinamo București a anunțat marți transferul brazilianului Haniel Langaro. În vârstă de 29 de ani, interul stânga a cucerit de-a lungul carierei două trofee EHF Champions League alături de Barcelona. Haniel La

HUNEDOARA. Tânăr înjunghiat și lăsat să agonizeze pe stradă, în Vulcan

Gandul acum 10 minute
Incident șocant petrecut în orașul Vulcan, din județul Hunedoara. Un tânăr este în stare critică la spital după ce a fost înjunghiat în zona inimii și lăsat să agonizeze pe o stradă din localitate. Între timp, atacatorul a fost reținut de oamenii le

Alertă de inundaţii în România. Râuri din 12 judeţe, sub Cod galben până la miezul nopţii

Mediafax acum 17 minute
Sunt vizate râuri din judeţele Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Ilfov, Ialomiţa,Buzău, Suceava, Neamţ, Harghita, Bacău, Botoşani şi Iaşi. Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, ca urmare

Vremea

București
acum

25°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

23°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

21°
mar.

12°/21°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°