Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ARHIVELE COMUNISMULUI FOTO Cum a scăpat de KGB, în 1961, autorul unei proclamaţii antisovietice difuzate în Chişinău

Publicat in Adevarul, joi 12 septembrie 2013 ·

O scrisoare anonimă împotriva liderului de la Kremlin şi a Partidului Comunist i-a pus pe jar, în noiembrie 1961, pe miliţieni, securişti şi conducerea Moldovei Sovietice. În ciuda eforturilor depuse de autorităţi, autorul proclamaţiei a scăpat fără pedeapsă.

Abolirea cultului personalităţii lui Stalin la Congresul al XX-lea al PCUS, din 24-25 februarie 1956, a fost percepută drept o schimbare a cursului URSS. Însă, în scurt timp, o parte din locuitorii Uniunii Sovietice au văzut că această turnură a fost doar una de formă, deoarece în locul unui dictator cu mâinile pline de sânge a venit un lider autoritar (Hruşciov). Cei care îndrăzneau să-l critice pe noul conducător erau pedepsiţi la fel de aspru de către organele de represiune. Cazul descris mai jos este unul dintre puţinele care au avut un sfârşit fericit.

Zăpada în 1961 a căzut ceva mai devreme decât în alţi ani. La 21 noiembrie, Chişinăul era deja acoperit cu un strat gros de nea. În dimineaţa acelei zile, care era una de marţi, miliţia, şefii de partid şi de stat, dar mai ales Comitetul Securităţii de Stat al RSS Moldoveneşti au fost alertate. Informaţiile venite şi telefoanele primite constatau că în Chişinău au fost difuzate câteva zeci de foi volante cu caracter antisovietic.

SPERIAŢI DE CONŢINUTUL FOII VOLANTE

Dimineaţa, mai mulţi locuitori ai Capitalei care şi-au deschis cutiile poştale pentru a ridica corespondenţa, au descoperit în ele foi câte o foaie volantă. Unii au găsit astfel de foi în uşă. Alţi chişinăuieni, mergând dimineaţa la lucru sau la şcoală, au observat o bucată de hârtie neobişnuită, de fapt, o fotografie, lipită pe panouri de publicitate, pe garduri, pe cabinele telefonice, pe uşile blocurilor administrative şi chiar aruncată pe asfalt. Fotografia avea dimensiunile de 13 x 18 centimetri şi, strălucind, se vedea de departe. Era scrisă de mână cu litere aldine, î

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 30 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum 59 minute
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum o ora
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum o ora
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 36 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 5 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Taiwanul va avea sprijinul lui Trump, dacă acesta va câştiga alegerile, spune un fost ambasador

Mediafax acum o ora
Taiwanul, revendicat de China ca teritoriu propriu în ciuda obiecţiilor autorităţilor de la Taipei, a primit un sprijin puternic din partea administraţiei Trump, inclusiv vânzări de arme. Trump a vorbit cu preşedinta Taiwanului, Tsai Ing-wen, la scu

Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei, în apropiere de Timișoara

Press Alert acum 28 minute
Foto: Arhivă Clipe de groază în localitatea timișeană Giarmata Vii, la câțiva kilometri din Timișoara. Un bărbat și-a dat foc în grădină, sub privirile a doi adolescenți. „Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, polițiștii Secției 1 Rurale Timișoara a

Thomas Bach risipeşte îndoielile: „Ceremonia de deschidere la Paris 2024 va avea loc pe Sena”

Mediafax acum 51 minute
Răspunzând la îngrijorările tot mai mari privind securitatea evenimentului, pe fondul ameninţării unor posibile atacuri teroriste, el a declarat: „Decizia este clară: va fi pe Sena", a spus el la postul de radio El Mon a RAC1, citat de insidethegame

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

22°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°