Un cuplu de turişti corpolenţi m-a rugat să le permit a mă fotografia, acolo, în tipografia/redacţia lui „Tombstone Epitaph”. Am acceptat, apoi am plecat. I-am mai întâlnit odată, pe stradă, când nu s-au mai putut abţine şi m-au întrebat „Are you part of the celbration? ” (Faci parte din festivitate - spectacol?) „Yep!” am răsăuns eu, scurt. „Who are you?” Întrebarea era foarte la obiect şi nu prea ştiam ce să răspund pentru că nu întrupam pe nici unul dintre protagoniştii duelului. După o ezitare am zis, hotărât: „One of the guys!” (Unul dintre băieţi!). Faptul că eram oprit pe stradă şi chestionat în privinţa identităţii mele îmi dădea temei să cred că eram destul de convingător în aspectul meu western (vezi episodul anterior din Ziarul de duminică nr. 16/26 aprilie - 2 mai 2013). Este drept că, pe străzi, turiştii se amestecau cu re-enactors (reînscenatori) veritabili, îmbrăcaţi în straie potrivite – fie angajaţi ai locului, spre a face atmosferă, fie amatori de călătorii în timp, ca mine. Unii erau „animatori” şi, prin prezenţa lor colorată, atrăgeau vizitatorii la dramatizarea memorabilului duel din 26 octombrie 1881. Am descoperit că, de fapt, în oraş exitau două trupe concurente ce interpretau acelaşi eveniment sângeros, „The Gunfight of OK Corral” (Fusilada de la OK Corral): unii, cu mai puţină figuraţie şi mai sărăcuţ dotaţi, îşi desfăşurau „comèdia” într-un decor improvizat, într-o fundătură, la periferia oraşului. Nu aveau o împrejmuire, un gard sau nişte panouri care să-i ascundă de priviri curioase aşa că, dacă erai înalt, puteai vedea, de la distanţă, derularea reprezentaţiei.

Trupa „oficială” dădea spectacolul exact pe locul unde se desfăşurase lupta, în preajma studioului fotografic al lui Camillus S. Fly, lângă un ţarc (corral) unde străinii veniţi cu treburi în oraş ori localnicii care nu aveau un grajd propriu îşi puteau lăsa caii în gr