Proprietarul Castelului Bran, Dominic de Habsburg (foto, alături de soţie), solicită restituirea unei suprafeţe de 110 hectare de pădure în zona comunei Bran, dosarul fiind în prezent la primăria din localitate şi aflându-se în curs de soluţionare.
Cererea de revendicare a suprafeţei de pădure a fost depusă în noiembrie 2005, iar Corin Trandafir, avocatul familiei Habsburg, spune că între timp dosarul a fost completat şi se aşteaptă decizia Primăriei Bran. Primarul Branului, Gheorghe Hermeneanu, a declarat că nu poate da detalii despre această cerere, despre care are cunoştinţă, deoarece se află în concediu în acest moment. Avocatul a mai precizat că Dominic de Habsburg mai are de revendicat o serie de terenuri mai mici, tot în zona Bran. Laurenţiu Modiga, secretarul Primăriei Bran, a declarat, ieri, că suprafaţa respectivă de pădure este pe teritoriul administrativ al oraşului Zărneşti, la graniţa cu comuna Bran. - Dominic de Habsburg a primit Castelul Bran în urma retrocedării acestuia pe 26 mai 2006. Dispoziţia de restituire a fost semnată de directorul Muzeului Bran, Narcis Dorin Ion. Totodată, ministrul Culturii şi Cultelor, Adrian Iorgulescu, şi Dominic de Habsburg au semnat un acord de administrare a castelului, care prevede că acesta va rămâne muzeu trei ani. Prin respectivul acord au intrat în posesia lui Dominic de Habsburg următoarele proprietăţi: castelul, Casa de ceai regina Maria, Casa principesei Ileana, Casa administratorului, Tabernaculul Inima reginei Maria şi un teren aferent acestuia, de peste 7.500 mp, parcul castelului, de 28.000 mp, cele două lacuri din parcul castelului, cu o suprafaţă totală de 1.400 mp, şi drumul de acces, de 1.650 mp.
Retrocedarea în natură a avut loc după aproape şase luni de negocieri între Ministerul Culturii şi Cultelor şi avocaţii noului proprietar, ca urmare a modificării Legii 10/2001 privind regimul jur