» Cotidianul Libération a dezvaluit ieri existenta unui raport al FBI despre actele si contactele celor 19 teroristi de la 11 septembrie.
» Pe lista convorbirilor sefului operativ al teroristilor, Mohammed Atta, figura un numar presupus a fi din Romania.
» Numarului 040-71-899-042 ii lipseste un 0 pentru a fi din Romania, prefixul 040 apartinand orasului Hamburg.
Cotidianul francez Libération a scris ieri ca a intrat in posesia unei copii a unui raport de 198 de pagini intitulat Twinbom-Pentbom al FBI care descrie activitatile si conexiunile celor 19 teroristi responsabili de atacurile de la 11 septembrie 2001 in perioada de dinaintea atacurilor.
Potrivit Libération, "pe lista telefoanelor pe care seful operativ al misiunii teroriste, Mohammed Atta, le-a folosit figureaza si un numar din Romania, fara ca rezultatele eventualelor cercetari asupra acestei informatii sa fie cunoscute". Aceasta afirmatie a declansat o serie de declaratii contradictorii la Bucuresti si s-a dovedit a fi in final o gafa de proportii. Potrivit postului RFI, care citeaza surse familiare cu raportul FBI, numarul de telefon este 040-71-899-042. Prefixul Romaniei este 040, in vreme ce prefixul orasului Hamburg, unde s-a aflat cartierul general al celulei Al Qaeda conduse de Atta, are prefixul 040. Autoritatea Nationala pentru Reglementare in Comunicatii si Tehnologia Informatiei a declarat RFI ca cifrele care urmeaza prefixului nu au apartinut niciodata unui post telefonic romanesc. Potrivit RFI Romania, un responsabil al ziarului Liberation a declarat ca va fi publicata o rectificare. Cu toate acestea, jurnalistii francezi au dat vina pe autorii americani ai raportului, desi nu este limpede daca speculatia ca numarul ar fi fost romanesc figureaza in raport ori a fost opera jurnalistilor de la Libération.
In acest context, sunt cu atat mai greu de