Municipalitatea derulează un program de eficientizare a consumului de energie, care include printre măsuri şi folosirea panourilor solare pentru iluminatul în trafic
Compania germană Transfer de Tehnologie şi Management SRL şi Primăria Avrig au pus, ieri, la Braşov, cu ocazia celei de-a treia ediţii a Zilei Energiei, bazele primei reţele de comunităţi energo-autarhe. Evenimentul a avut loc ieri la Hotelul Ramada din Braşov şi a reunit peste 150 de specialişti în domeniul energiei regenerabile şi al dezvoltării durabile.
Scopul acestei reţele este ca membrii ei să realizeze un schimb real de idei şi de informaţii în legătură cu proiectele comunitare aflate în curs de iniţiere sau derulare, să definească şi să implementeze viitoare proiecte comune, să utilizeze în comun şi interdisciplinar know-how-ul existent, precum şi să reunească şi întreprinderi sau comunităţi, dar şi universităţi, atât pe plan regional, cât şi naţional.
Reţeaua amintită îşi va avea sediul în oraşul Avrig din judeţul Sibiu, prima localitate care a anunţat că intenţionează să îşi obţină independenţa energetică, aici fiind construit şi un Centru pentru Energii Regenerabile.
Iniţiatorii reţelei, directorul TMM - Jurgen Ludwig şi primarul Avrigului - Arnold Klingeis, susţin că producţia locală de energie şi implicit ţelul pe termen lung de autoalimentare din surse regenerabile vor crea noi locuri de muncă, vor duce la costuri energetice stabile şi scăzute, vor creşte interesul investitorilor şi al turiştilor şi vor face respectiva localitate mai atractivă atât ca spaţiu de trai, cât şi ca loc de muncă.
Din reţea urmează să mai facă parte şi comuna Întorsura Buzăului care, la rândul său, a anunţat că intenţionează să îşi obţină independenţa energetică în următorii 20 de ani.
Primarul Avrigului a susţinut că este mai mult ca sigur că localitatea pe care o