Cum va aplana oare Calin Popescu Tariceanu nemultumirea UE fata de gestul excluderii din Guvern a ministrului apreciat de Bruxelles drept esential in cadrul eforturilor romanesti depuse in vederea aderarii punctuale la UE? Pentru inceput, va porni, fireste, o ampla ofensiva propagandistica. Spre deosebire de Ion Iliescu, care asigura UE, in 1990, ca tara va avea parte de schimbari veridice si nicidecum de continuitate sovietica camuflata in spatele mastii democratiei, misiunea lui Tariceanu este alta. Are de convins Occidentul ca sub guvernarea sa tocmai cuvantul "continuitate" va fi considerat prioritar in ceea ce priveste reforma judiciara si ca Romania nu intentioneaza sa regreseze prin favorizarea unei justitii masluite, facuta prin telefoane date de inalti demnitari sau intrevederi desfasurate intre suspecti de certa influenta si detinatori de portofolii ministeriale.

Pentru credibilitatea – relativa – a scenariului, a trebuit mai intai ca Felix si conservatorii sai sa se retraga de la guvernare, indicatiile regizorale stabilind cel putin o luna de pauza intre plecarea acestora si debutul ofensivei impotriva Monicai Macovei. Dupa semnalarea intentiei manifeste de a scapa de insuportabilul ministru, Tariceanu si-a anuntat si cel de-al doilea propozit: va resuscita personal ANI. Sub guvernarea sa, ANI va deveni… lege. Doar ca parlamentarii nu au agreat ideea outsider-ului autoritar indicandu-le brusc sa binevoiasca a limpezi apele tulburate de ei insisi. In consecinta, alesii au decis ca unei astfel de solicitari i se va da curs doar in cazul in care ea va proveni din propriile randuri.

Exercitiul sublimei duplicitati a continuat cu ocazia anuntului privind restructurarea Guvernului, surse apropiate Palatului Victoria sugerand ca favoritul pentru fotoliul doamnei Macovei ar fi György Frunda. In Occident, domnia sa si-a cultivat de ani buni o imagine de