Domnul Catalin Predoiu a ratat luni ocazia de a intra in istoria postdecembrista a Romaniei ca primul si unicul ministru care spune "NU!" partidului care l-a trimis in functie.
In schimb, Predoiu s-a pliat dorintelor "celor 322", formulate cu vocea PNL-ului, si a propus pentru sefia DNA, in locul lui Daniel Morar, un personaj sters, care nu s-a facut remarcat prin nimic pana in zilele noastre. E vorba de doamna consilier serbanescu. Am retinut ca dansa a fost promovata puternic in cariera de Joita Tanase si Rodica Stanoiu, doua personaje de trista amintire care au condus justitia romaneasca in perioada 2001-2003, iar apoi l-a sfatuit pe urmasul lui Joita de la Parchetul General, Ilie Botos. Acesta din urma s-a facut remarcat prin obedienta cu care a servit regimul politic PSD in perioada 2003-2004.
Daca Predoiu l-ar fi reconfirmat in functie pe Morar, nu s-ar fi mirat nimeni. Comisia Europeana tocmai il laudase public pe procuror, trecand peste orice uzanta diplomatica, doar-doar or pricepe autoritatile de la Bucuresti ca nu e cazul sa calce in strachini macar de aceasta data. Predoiu ar fi fost mustrat de superiorii din PNL si cu asta basta. N-ar fi indraznit nimeni sa-l dea afara din post dupa un asemenea gest de "rezistenta". Iar apoi ar fi fost recuperat, probabil, de un alt partid, in coalitia de guvernamant de dupa alegeri.
N-a fost sa fie asa. Predoiu isi va incheia la toamna definitiv cariera guvernamentala si va fi uitat. N-a fost in stare sa faca nici rau, precum predecesorul sau din famiglia Fenechiu, nici bine, prin reconfirmarea lui Daniel Morar.
Predoiu a tinut insa ca, voalat, sa spuna ca asupra sa s-au facut presiuni sa-l treaca pe linie moarta pe Morar. L-a laudat insistent pe acesta, ba chiar, la un moment dat, toata lumea avea senzatia ca-l va reconfirma in functie. Ce sa intelegi altceva din fraza: "Cred ca