Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Creditele în euro şi dolari, pe cale de dispariţie. Isărescu limitează împrumuturile în valută

Publicat in Gandul, joi 7 aprilie 2011 ·

Banca Naţională a României vrea să-i descurajeze pe români să se mai împrumute în valută, îngrijorată de creşterea alarmantă a restanţelor, mai ales în monede exotice. Din februarie 2008, restanţele la creditele în euro au crescut de 25 ori, iar cele în alte valute - majoritatea franci elveţieni - de 722 de ori

BNR vrea să-i descurajeze pe români să se mai împrumute în altă monedă decât cea în care îşi primesc salariile, a anunţat guvernatorul băncii centrale, Mugur Isărescu. Exportatorii şi companiile care fac investiţii străine nu vor fi însă afectaţi de reglementările băncii naţionale, ci numai populaţia. Analiştii contactaţi de gândul spun că o asemenea măsură era de dorit în condiţiile în care restanţele la creditele în valută au explodat în ultimii doi ani.

"Apare însă problema debitorilor neprotejaţi, a populaţiei care câştigă în lei. Aşa cum apare în comunicat, pentru acest sector de creditare în valută pregătim măsuri speciale de descurajare a creditării în valută. Nu pentru toată populaţia, întrucât dacă are câştiguri în valută, atunci de ce să descurajăm?!", a declarat Mugur Isărescu, fără a detalia măsurile pe care le pregăteşte BNR.

El a explicat că reglementările sunt în linie cu tendinţa existentă la nivel european. Exportatorii şi companiile care fac investiţii străine nu au însă motive să-şi facă griji. Banca centrală nu va limita creditarea în valută pentru aceste categorii care sunt protejate împotriva riscului valutar.

BCR: Creditul de consum în valută nu trebuie stimulat

Măsura este cerută şi susţinută chiar şi de băncile comerciale. Nu e de mirare, pentru că instituţiile bancare sunt cele care se confruntă cu creşterea alarmantă a restanţelor la credite. "Este o măsură binemeritată, pentru că expunerea în valută în România este foarte ridicată, atât în sectorul public cât şi în sectorul privat, la nivel agregat"

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 26 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum 55 minute
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum o ora
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum o ora
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 32 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 5 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Taiwanul va avea sprijinul lui Trump, dacă acesta va câştiga alegerile, spune un fost ambasador

Mediafax acum o ora
Taiwanul, revendicat de China ca teritoriu propriu în ciuda obiecţiilor autorităţilor de la Taipei, a primit un sprijin puternic din partea administraţiei Trump, inclusiv vânzări de arme. Trump a vorbit cu preşedinta Taiwanului, Tsai Ing-wen, la scu

Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei, în apropiere de Timișoara

Press Alert acum 24 minute
Foto: Arhivă Clipe de groază în localitatea timișeană Giarmata Vii, la câțiva kilometri din Timișoara. Un bărbat și-a dat foc în grădină, sub privirile a doi adolescenți. „Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, polițiștii Secției 1 Rurale Timișoara a

Thomas Bach risipeşte îndoielile: „Ceremonia de deschidere la Paris 2024 va avea loc pe Sena”

Mediafax acum 47 minute
Răspunzând la îngrijorările tot mai mari privind securitatea evenimentului, pe fondul ameninţării unor posibile atacuri teroriste, el a declarat: „Decizia este clară: va fi pe Sena", a spus el la postul de radio El Mon a RAC1, citat de insidethegame

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

22°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°