Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şeful OMS: O simplă julitură ne-ar putea ucide. Lumea a intrat într-o criză a antibioticelor

Publicat in Adevarul, sâmbătă 17 martie 2012 ·

Suntem pe cale să intrăm într-o nouă eră a medicinei în care o simplă julitură a genunchiului ne-ar putea omorî, a declarat Margaret Chan, şefa Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Aceasta avertizează că pacienţii din spitale vor avea tot mai puţine şanse să se mai întoarcă acasă în viaţă, iar operaţiile de rutină, precum cele de înlocuirea şoldului, vor deveni prea periculoase pentru a fi realizate.

O criză globală a antibioticelor este pe cale să izbucnească, pentru că cele mai frecvente infecţii riscă să devină boli incurabile din cauza evoluţiei rapide a rezistenţei microbilor care le produc, a declarat Margaret Chan.

În timpul unei întâlniri cu experţi în boli infecţionase, desfăşurată la Copenhaga, Chan a declarat că orice antibiotic existent deja pe piaţă ar putea deveni inutil, potrivit The Independent.

"O eră post-antibiotice înseamnă, de fapt, sfârşitul medicinei moderne. Afecţiuni comune, precum faringita streptococică sau o simplă julitură la genunchi, ar putea ucide", a anunţat şeful OMS.

"Unele operaţii sofisticate, precum înlocuirea şoldului, transplantul de organe, chimioterapia şi îngrijirea bebeluşilor născuţi prematur, ar deveni prea dificile sau chiar prea periculoase pentru a fi practicate", a declarat Chan.

"Tratamentele înlocuitoare sunt mai scumpe, mai toxice, necesită o perioadă de tratament mai lungă şi ar putea fi nevoie de internare la Terapie Intensivă", a mai adăugat aceasta.

În cadrul întâlnirii de la Copenhaga, Chan a lansat o carte care avertizează că tratamentele revoluţionare descoperite în ultimul secol pentru gripă, tuberculoză, malarie sau HIV ar putea deveni ineficiente în următorii ani.

"Rezistenţa antimicrobiană este în creştere în Europa şi în întreaga lume. Pierdem cei mai importanţi antimicrobieni", avertizează Chan. De la începutul secolului până acum, numărul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 40 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum 13 minute
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Gandul acum 11 minute
Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Ma

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum o ora
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 9 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum o ora
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 2 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 6 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Superliga: UTA a învins FCU Craiova, scor 3-1, în play-out

News.ro acum 2 ore
Echipa UTA Arad a învins luni, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia FCU Craiova, în etapa a opta a play-out-ul Superligii. UTA Arad s-a impus cu 3-1 după ce a condus cu 3-0. Luckassen a deschis scorul în minutul 6, Rareş Pop a făcut 2-0 în minutul 3

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

19°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

12°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

9°/12°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°