Primul român care a urcat pe K2, alpinistul timișorean Horia Colibășanu, se pregătește să ajungă, mâine, pe vârful Lhotse. Dacă va reuși, acesta va fi al şaselea "optmiar" din carieră. Vârful are 8.516 metri și este teribil de greu de atins. În trecut Colibășanu a abandonat o tentativă de a-l cuceri, iar anul acesta a rămas deja fără un coechipier care a murit pe munte.
După ce timp de câteva zile alpinistul timișorean nu a putut comunica pe site-ul expediției ce mai face, duminică seara a reușit să restabilească conexiunea și să posteze câteva cuvinte. ”Suntem în tabara 3 la 7200m, ne simțim foarte bine, vremea deocamdată este bună, deci totul decurge conform planului”, a scris Colibășanu. Astăzi el și echipa din care face parte vor urca spre tabara 4, iar marți ar trebui să fie pe vârf ”dacă totul merge bine”, a mai scris alpinistul.
Horia Colibăşanu încearcă în premieră naţională să cucerească vârful Lhotse înalt de 8.516 metri.
Deși a plecat în expediție pe 8 aprilie, alpinistul timișorean a fost nevoit să amâne de mai multe ori escaladarea vârfului Lhotse, din cauza vremii. Zilele trecute rusul Alexey Bolotov, 50 de ani, unul din cei mai cunoscuţi alpinişti din lume, și-a pierdut viața pe munte, după ce i s-a rupt coarda.