Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un polițist comunitar s-a ales cu salariul tăiat, pentru că s-a dus la WC

Publicat in Adevarul, joi 14 octombrie 2010 ·

Sancţionat de superiorii săi, agentul de pază Rivelino Ecoboaia a chemat Poliţia Comunitară în instanţă. Angajatul Serviciului Ordine Publică a fost ars la buzunar cu 5 la sută din salariu pentru că şi-a făcut nevoile fiziologice acasă.

Întâmplarea din 4 mai, pentru care comunitarul Rivelino Ecoboaia a fost sancţionat cu cinci la sută din leafa pe o lună este desprinsă, parcă, din bancurile cu poliţişti. Simţindu-se vânat de superiorii lui, acesta îşi caută dreptatea în instanţă. Nu este supărat neapărat pentru că a plecat acasă cu mai puţini bani în buzunar, ci pentru că i-a fost pătată imaginea de adevărat om al legii. „Eram în patrulă mobilă împreună cu Claudiu Pescaru la acea dată şi, suferind de enterocolită cronică, m-am dus până acasă să-mi fac nevoile fiziologice. Domnul Ciati (director executiv la Poliţia Comunitară – n.r.) m-a sunat şi m-am trezit cu el în faţa uşii. Era împreună cu domnul inspector Gheorghe Curescu. Dânsul ne-a făcut raport, deşi, are funcţie executorie, nu de conducere, şi nu avea voie să semneze niciun raport. Am stat zece minute, maximum un sfert de oră, dar dânşii pretind că am stat jumătate de oră”, a povestit Rivelino Ecoboaia.

Flagrant delict

Comunitarul este convins că Alexandru Ciati are ceva personal cu el. „Atunci când am simţit că sunt nedreptăţit, am spus ce gândesc şi poate că am deranjat. Am fost sancţionaţi, atât eu, cât şi colegul meu Claudiu Pescaru, ca urmare a unui flagrant delict. Am fost, practic, vânat în faţa domiciliului meu. Am fost băgaţi în comisie şi sancţionaţi, motiv pentru care eu am făcut contestaţie în instanţă”, a mai spus Ecoboaia. Omul în uniformă are şi o explicaţie pentru care a lipsit câteva minute din stradă, acolo unde avea misiunea de a asigura siguranţa şi ordinea publică. „Ni s-a spus că pentru astfel de situaţii există toalete ecologice, dar noi nu putem intra în ele cu ar

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum o ora
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Grindină în vestul României. Localnicii se plâng că au fost afectate livezile și grădinile

HotNews acum 20 minute
Mai multe județe din vestul României au fost afectate la primele ore ale după-amiezii de duminică de ploi abundente care, pe alocuri, au fost însoțite de grindină. Aceasta a afectat serios grădinile și livezile, mai ales că arborii se află în perioa

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 3 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 4 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum 2 ore
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 12 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 4 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Superliga – play-out: Petrolul Ploieşti – Oţelul Galaţi 2-1

News.ro acum 2 ore
Echipa Petrolul Ploieşti a învins duminică, pe teren propriu, scor 2-1, gruparea Oţelul Galaţi, în etapa a 8-a din play-out-ul Superligii. Gazdele au deschis scorul în minutul 10, dintr-un penalti obţinut de Alexandru Musi şi transformat de Grozav.

Gimnastică: România, locul 4 în finala pe echipe de la Campionatul European

News.ro acum o ora
Echipa României s-a clasat, duminică, pe locul 4 în finala Campionatului European de la Rimini. Aurul continental a revenit Italiei. Cu un punctaj total de 156.397, tricolorele Sabrina Maneca Voinea, Ana Maria Bărbosu, Lilia Cosman şi Amalia Ghigoar

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

14°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°