Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-a sfirsit dominatia dolarului

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 4 martie 2003 ·

Incepind de ieri, euro a devenit moneda de referinta a tarii. Moneda europeana s-a apreciat cu citeva sute de lei, desi la sfirsitul saptaminii trecute scazuse putin Incepind de ieri, dominatia dolarului pe piata financiara a tarii a incetat, fiind schimbat cu moneda europeana. In cei 12 ani de referinta a dolarului, leul s-a depreciat in raport cu moneda americana cu 6%, in timp ce fata de euro devalorizarea a fost de peste 25%. De acum inainte, moneda unica europeana va fi cotata direct, pe baza unei medii intre cursurile practicate de bancile comerciale, iar dolarul va fi calculat in functie de cursurile leu/euro. Ieri, moneda europeana s-a apreciat cu circa 200 de lei la casele de schimb valutar din oras, desi vineri scazuse putin. Institutiile de schimb valutar nebancare din Focsani tranzactionau moneda unica cu 35.400 - 35.500 lei la cumparare si cu 35.600 - 35.700 lei la vinzare. Dolarul s-a mentinut la aproximativ aceleasi cursuri de vineri, fiind cumparat ieri cu 32.800 - 32.950 lei si vindut cu 33.100 - 33.150 lei. Cursurile afisate de banci au fost ceva mai rezervate, atit in privinta noii monede de referinta, cit si a dolarului. Euro era cotat la cumparare cu 34.900 - 35.750 lei si la vinzare cu 35.800 - 35.920 lei. Moneda americana s-a pastrat la cursul de 32.300 - 32.950 lei, practicat la cumparare, si de 33.200 - 33.300, la vinzare. (Camelia STANILA) Incepind de ieri, euro a devenit moneda de referinta a tarii. Moneda europeana s-a apreciat cu citeva sute de lei, desi la sfirsitul saptaminii trecute scazuse putin Incepind de ieri, dominatia dolarului pe piata financiara a tarii a incetat, fiind schimbat cu moneda europeana. In cei 12 ani de referinta a dolarului, leul s-a depreciat in raport cu moneda americana cu 6%, in timp ce fata de euro devalorizarea a fost de peste 25%. De acum inainte, moneda unica europeana va fi cotata direct, pe baza unei med

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 8 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare: Am venit pe mare, cum a venit Sfântul Apostol Andrei/ Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Înviat!

News.ro acum 7 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfântă de pe mare şi a afirmat că a ales acest mod deoarece şi Sfântul Apostol Andrei a făcut acelaşi lucru. ”Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Învia

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 11 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 2 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 10 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 8 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 7 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 12 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 10 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

8°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°