DUPĂ 40 DE ANI. “Primăvara revoluţionară” din 1968, care s-a extins de la cosmopolitul Paris occidental la Praga siluită dincolo de “Cortina de Fier”, a lăsat în urmă o lume definitiv schimbată. O lume fascinată de triada “sex, drogs & rock’n’roll”.

Pe termen lung, ideile au consecinţe dintre cele mai neprevăzute. Dacă astăzi tinerii consumă droguri cu o nonşalanţă dibace, iar goliciunea pornografică ni se pare firească, dacă astăzi putem murmura fără pauză zeci de cântece rock şi am lipit măcar un poster cu The Rolling Stones, atunci putem spune cu certitudine că suntem „urmaşii momentului 68”.

De la „undergorund” la „mainstream”

Contra-cultura care a populat subteranele anilor ’60 poate fi cel mai fidel descrisă în trei cuvinte complementare: rock, LSD şi misticism. Timothy Leary, omul care a popularizat drogul LSD, declara revistei „Playboy”: „Cele trei scopuri ale unei experienţe cu LSD sunt: descoperirea lui Dumnezeu, descoperirea proprie şi descoperirea unei femei cu care, mai apoi, să faci amor.”

Ce-i drept, anii ’60 sunt şi o perioadă romantică de vreme ce, în imaginarul comun, drogurile erau mai degrabă asociate cu tratamentelele medicale. Conform unui cercetător de la Stanford University care coordona o serie de experimente cu LSD, acest drog „ameliorează relaţiile dintre oameni şi le sporeşte acestora sensibilitatea interioară facându-i mai receptivi faţă de credinţă.”

Starurile rock ale vremii însă păreau atrase nu atât de experineţe psihedelice cât de droguri astăzi „uşoare”. În legislaţia americană a timpului, după cum aveau să afle pe rând liderii Rolling Stones, Mick Jagger şi Keith Richards, consumul de canabis era mult mai sever pedepsit decât cel de LSD. Acest fapt era confirmat de statistici, astfel - între 1967 şi 1968 numărul consumatorilor frecvenţi de LSD creşte cu peste un milion î