Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avram: "Colţescu se jură că nu fură şi l-am prins cu raţa în gură"

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 17 august 2010 ·

Vasile Avram, şeful CCA, îşi atacă dur subalternii. Avram recunoaşte că oamenii săi au făcut praf meciurile din etapa a IV-a a Ligii I la fotbal. Sursa: Prosport

Arbitrajul scandalos al craioveanului Sebastian Colţescu la meciul Steaua - Brăneşti, scor 2-1, epilogul etapei a IV-a a Ligii I, i-a iritat chiar şi pe şefii Comisiei Centrale a Arbitrilor, care sunt decişi să nu îi mai ţină în braţe pe fulieraşi.

"Am avut probleme la două jocuri"

La meciul din Ghencea, Colţescu a dat uşor un penalty oaspeţilor şi le-a făcut cadou gazdelor un altul. Mai mult, lui Colţescu i se impută faptul că nu le-a acordat steliştilor un alt penalty! În primul meci al rundei, la Cluj, centralul Teodor Crăciunescu a făcut şi el spectacol în CFR - Astra Ploieşti, scor 2-2.

"Cu regret trebuie să recunoaştem că etapa a IV-a a Ligii I ne-a dat peste cap. Dacă până acum am avut greşeli foarte mari din partea unor arbitri asistenţi, mai nou am avut greşeli foarte grave din partea arbitrilor.

Spre regretul nostru, trebuie să recunoaştem că am avut probleme la două jocuri, la CFR Cluj - Astra Ploieşti şi Steaua - Victoria Brăneşti. Colţescu se jură că nu a văzut un penalty. Se jură că nu fură şi l-am prins cu raţa în gură.

"Vor avea timp de gândire"

Să mă ierte Dumnezeu, dacă există o fază atât de clară de ţinere şi nu o dai, dar la un simplu contact, o simplă atingere dai 11 metri, ceva nu e în regulă. Nu e în regulă nici cu el nici cu noi dacă tolerăm astfel de arbitraje.

Aşa cum s-a întâmplat cu arbitrii care au greşit grav, şi Teo Crăciunescu şi Sebastian Colţescu vor fi analizaţi amănunţit şi vor avea timp de gândire, să vadă care au fost cauzele aplicării unilaterale a legilor jocului.

În niciun caz nu vor fi excluşi din arbitraj, dar vor avea timp de gândire, vor simţi pe pielea lor şi cu siguranţă vor încerca să nu mai facă asemnea greşeli", a

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum o ora
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum o ora
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 3 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 35 minute
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum 36 minute
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 4 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 2 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 5 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 7 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Forţele israeliene au ucis cinci palestinieni într-un raid în apropiere de Tulkarm din Cisiordania

Mediafax acum o ora
Ministerul Sănătăţii a declarat că a identificat patru dintre cei cinci care au murit în timpul raidului din Deir al-Ghusun. Forţele israeliene au luat unele dintre cadavre, potrivit agenţiei oficiale palestiniene de ştiri Wafa şi unui reporter Reut

Vremea

București
acum

13°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

14°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

17°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°