Plecarea din PSD a senatorului Cristian Diaconescu, la câteva zile după ce candidase la preşedinţia partidului şi îşi direcţionase voturile spre perdantul Geoană, e şi nu e surprinzătoare. În formaţiunea condusă de Victor Ponta, în care toate funcţiile de decizie sunt deja ocupate, nu prea mai avea loc. Fie spus, nici orgoliosul Ponta nu i-ar fi iertat prea uşor că preferinţa de ultim moment pentru Geoană i-ar fi putut spulbera visul de preamărire. Oferta de colaborare fluturată de Ponta era pro forma, goală de conţinut.
Diaconescu s-ar fi simţit tot mai izolat şi chiar inutil. Până la proba contrară, n-aş da prea mult credit nici nu ştiu cărei monitorizări soldate cu un dosar voluminos, scos pe piaţă de o jună amestecată cândva într-o afacere puturoasă, încheiată cu posibila şantajare de către un serviciu secret a unui ambasador elveţian. Mai greu de explicat, în pofida unor zvonuri ceva mai vechi privind o eventuală înclinaţie a senatorului către Cotroceni (personal, nu-l văd ca un personaj dispus la obedienţă), este direcţia în care a luat-o: spre aşa-zişii independenţi ai lui Oprea. Pe Triţă Făniţă îl înţeleg: afaceri vulnerabile, mângâieri pe creştet din partea lui Băsescu.
Probabil să fi fost dezamăgit Ioan Munteanu şi scârbit Şerban Mihăilescu. Plecarea şi a unui om cu prestanţa şi pregătirea lui Cristian Diaconescu poate fi însă un semnal că PSD va continua să se deşire, disidenţa ridicând ştacheta. Victor Ponta, ocupat să discute despre candidatura sa, în 2014, la preşedinţia ţării, riscă să rămână înconjurat de vicepreşedinţi controversaţi, în cap cu Vanghelie, şi pândit de lunetişti hârşiţi din teritoriu. PD-L cam poate să nu mai aibă grija PSD. Acesta pare pregătit să cadă în groapa pe care şi-o sapă singur.
