Eugen Brădean, directorul de trading la Hidroelectrica, l-a abordat pe holurile instituţiei pe Remus Vulpescu, căruia i-a spus că poate primi între 500.000 şi un milion de euro de la nişte "parteneri", pentru a sprijini acordarea de contracte de vânzare a energiei electrice unei firme, potrivit DNA.
Tribunalul Bucureşti a decis, joi, arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui Eugen Brădean, director de trading la Hidroelectrica, şi a lui Ioan Mihăilă, fost membru în Consiliul de Supraveghere al companiei şi consilier al ministrului Constantin Niţă, în dosarul de mită privind vânzarea de energie.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au arătat, în referatul în care au propus arestarea celor doi, că Remus Vulpescu a fost din 20 iunie 2012 până în 29 mai 2013 administrator special al Hidroelectrica, în perioada în care compania s-a aflat în insolvenţă, iar avocatul Remus Borza, prin intermediul firmei sale Euro Insol, a avut fost administrator judiciar.
După închiderea procedurii de insolvenţă dispusă de Tribunalul Bucureşti, Remus Vulpescu a fost numit, prin hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor Hidroelectrica, în funcţia de executor al Consiliului de Supraveghere al companiei.
Potrivit Actului Constitutiv al companiei Hidroelectrica, puterea de decizie este repartizată între AGA, Consiliul de Supraveghere şi Directorat. Toate contractele de vânzare a energiei electrice peste cantitatea totală contractată de 500 Giga Watti Oră (Ghw) trebuie aprobate în Consiliul de Supraveghere din care face parte şi Vulpescu, iar acesta sunt supuse anterior avizării Directoratului, au precizat procurorii.
Anchetatorii notează că documentul citat în 14 august s-au produs modificări în componenţa Consiliului de Supraveghere, respectiv Ştefan Bucătaru şi Florin Marin au fost înlocuiţi de Gabriela Sandu şi Elena Popescu. La scurt timp după a