Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Formula 1: Nelson Piquet jr şi-a anunţat singur concedierea

Publicat in Adevarul, marți 4 august 2009 ·

Nelson Piquet jr, care nu a reuşit niciun punct în cele 10 Mari Premii de Formula 1 din acest an, a fost concediat de echipa Renault, a anunţat chiar pilotul brazilian pe site-ul propriul. "Am primit o scrisoare de la Renault, prin care mi se semnalează intenţia sa de a nu-mi mai încredinţa un volan în Formula 1 în acest sezon", scrie pilotul de 24 de ani pe Npiquet.com, citat de Agerpres.

"Doresc să mulţumesc micului grup de persoane care m-a susţinut şi cu care am lucrat la Renault F1, chiar dacă am primit decepţionat această ştire", a precizat brazilianul, care s-a situat pe locul 12 la încheierea primului său sezon în F1, anul trecut, cu 19 puncte.

"Voi putea de acum să merg mai departe, să-mi aşez cariera pe drumul cel bun şi să încerc să-mi recapăt reputaţia de pilot rapid şi învingător", a concluzionat fiul fostului campion mondial al F1, Nelson Piquet.

Nelsinho Piquet este al doilea pilot de F1 concediat în acest sezon, după îndepărtarea la mijlocul lunii iulie a francezului Sebastien Bourdais, dat afară de echipa Toro Rosso, din cauza rezultatelor slabe (2 puncte în 9 curse).

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum o ora
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Proteste violente de Ziua Muncii în Franţa şi Turcia

Mediafax acum 3 ore
Proteste violente au loc miercuri în mai multe oraşe din Franţa şi Turcia. Manifestările la care participă zeci de mii de oameni sunt organizate cu ocazia Zilei Muncii. Poliţiştii au făcut numeroase arestări.

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 2 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Mesajul Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române: ”Sfintele Paşti sunt sărbătoarea iertării, păcii și bucuriei” VIDEO

Ziare.com acum o ora
Învierea Domnului este sărbătoarea iubirii smerite şi milostive a lui Hristos cel ce a învins ura, violenţa şi moartea, dăruind oamenilor viaţă veşnică, a transmis, miercuri, 1 mai, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în mesajul de Sfintel

Ministrul Sănătăţii, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon: Cu siguranţă a fost un conflict intern / Este nepermis să foloseşti astfel de scandaluri politice, dar lipsa de responsabilitate se manifestă, din păcate, şi în zona politică

News.ro acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat miercuri, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon, că a fost csiguranţă un conflict intern, El a precizat că suntem şi în campania electorală, şi astfel de scandaluri sunt folosite politic

Alcaraz a fost eliminat de Rublev în sferturi la Madrid

News.ro acum o ora
Andrei Rublev a obţinut, miercuri, cea mai importantă victorie a sezonului său, la Mutua Madrid Open, unde l-a oprit în sferturi pe Carlos Alcaraz, care era în căutarea unui al treilea titlu consecutiv istoric la turneul ATP Masters 1000. Al şaptele

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 4 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 5 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Turcia se va alătura Africii de Sud în procesul de genocid intentat Israelului la Curtea Internaţională de Justiţie

Ziare.com acum 2 ore
Turcia se va alătura procesului de genocid intentat de Africa de Sud împotriva Israelului la Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) de la Haga, a declarat miercuri, 1 mai, ministrul turc de Externe, Hakan Fidan, relatează Reuters. "După finalizarea

Arma americană care ar putea face Crimeea „inutilă din punct de vedere militar”

Ziare.com acum 20 minute
Rachetele ATACMS cu rază lungă de acțiune furnizate de SUA Ucrainei au potențialul de a face Crimeea "inutilă din punct de vedere militar" pentru Rusia, potrivit unui analist militar. Săptămâna trecută, The New York Times a relatat că SUA au trimis

Vremea

București
acum

17°
mie.

11°/21°
joi

13°/16°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/21°
Iasi
acum

20°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

14°
mie.

13°/15°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

8°/20°
joi

9°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

19°
mie.

10°/22°
joi

12°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/21°