Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sibiu: Banchetul de absolvire îi arde la buzunare pe părinţi

Publicat in Adevarul, miercuri 12 mai 2010 ·

Hotelurile de „fiţe“ sunt în topul preferinţelor liceenilor. Meniurile, muzica, florile profesorilor, vestimentaţia şi coafura îi sărăceştepe părinţii viitorilor absolvenţi de liceu de cel puţin 400 de lei.

CITIŢI ŞI

Liceul Ghibu vicecampion naţional la baschet la licee

Interzis jocul cu mingea la şcoală, dar liber la fumat

Convinşi că este un moment unic în viaţă, viitorii absolvenţi de liceu îşi canalizează întreaga atenţie asupra detaliilor ce ţin de banchetul de final de an. La multe licee, pregătirile sunt deja pe ultima sută de metri, cele mai solicitate rămând restaurantele de lux, de patru şi cinci stele. Deşi vor scoate din buzunare, în medie, 150-200 de lei doar pentru meniuri, organizatorii banchetelor spun că momentul merită toţi banii. „ Noi am stabilit ca banchetul să aibă loc în data de 21 mai, la Hotelul Hilton. Am studiat mai multe variante şi am hotărât că aceasta este cea mai bună. Meniul este ok, restaurantul este de cinci stele, plus că, la 20 de meniuri, ne-au oferit unul gratis. Preţul este de 90 de lei, dar cu flori, băuturi şi invitaţii, totul se ridică la aproximativ 150 de lei de elev“, ne-a spus Florina Rebegel, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Pedagogic „Andrei Şaguna“. Aceeaşi locaţie a fost aleasă şi de elevii Colegiului Naţional „Octavian Goga“, pentru data de 8 iunie. Aici, costurile totale pentru seara de distracţie se ridică la câte 200 de lei pe fiecare dintre elevi.

Aproape toţi participă

Tot un hotel de lux au ales şi elevii Grupului Şcolar Energetic. Aceştia vor marca finalul cursurilor liceale în data de 10 iunie, la Hotelul Ramada. Deşi preţurile nu sunt tocmai mici, foarte puţini elevi au renunţat la distracţie de sfârşit de an. „La noi, de exemplu, din cei 92 de elevi care termină, maxim 10 nu vin. Şi nu este vorba neapărat de posibilităţile financiare, pentru că atunci am fi găsit

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 30 minute
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum o ora
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum o ora
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 5 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 41 minute
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 2 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 3 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum o ora
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum o ora
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

17°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

8°/15°
lun.

9°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

13°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°