Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lovitură de teatru: UCM Reşiţa continuă în Liga Naţională de handbal masculin!

Publicat in Adevarul, joi 24 februarie 2011 ·

Consiliul Judeţean Caraş-Severin a întins o mână de ajutor handbalului reşiţean, iar tripla câştigătoare a Challenge Cup nu se mai desfiinţează. Echipa de handbal UCM Reşiţa devine UCM HC Caraş-Severin.

UPDATE ORA 19.00 În focul negocierilor

„Nu este vorba despre o preluare a clubului sportiv, ci de o asociere, întrucât aceasta a fost singura formulă juridică prin care să salvăm echipa", a precizat președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Sorin Frunzăverde, pentru Adevărul de Seară Reșița. Șeful forului a precizat că echipa își păstrează palmaresul în care se regăsesc trei Cupe Challenge, o cupă a României și un titlu de vicecampioană a țării.

„Sper ca în urma negocierilor de azi pe care le poartă Zamfirescu cu jucătorii, o mare parte dintre ei să rămână la lot. Gândim pe termen mediu o echipă de handbal puternică, mai ales că Reșița are o pepinieră serioasă, dacă ne gândim la zecile de premii ale echipei de handbal de la Liceul Traian Vuia. Vom căuta sponsori externi Caraș-Severinului, ca să susținem performanța", precizează Sorin Frunzăverde, care este convins de faptul că UCMR nu ar mai fi avut nicio posibilitate financiară să susțină echipa.

„Încă de aseară am căutat o soluție și am purtat discuții cu Adrian Chebuțiu pe tema echipei de handbal", admite șeful Consiliului Județean.

Adrian Chebuţiu a anunţat ieri desfiinţarea echipei de handbal UCM Reşiţa, dar lucrurile au luat o turnură neaşteptată în această dimineaţă. “În vederea salvării echipei masculine de handbal UCM Reşiţa şi pentru continuarea activităţii competiţionale interne şi internaţionale, preşedintele Consiliului Judeţean, Sorin Frunzăverde, a mediat o întâlnire între conducerea UCMR Sport, reprezentantă de domnii Adrian Chebuţiu şi Ion Zamfirescu şi respectiv conducerea Club Sportiv Caraş-Severin”, a precizat Camelia Şuşco, purtătorul de cuvânt al CJ Cara

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum o ora
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 57 minute
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum o ora
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum o ora
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 23 minute
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Polonia vrea să aibă cele mai bune legături cu SUA, indiferent cine se află la putere

Mediafax acum 47 minute
Ministrul de Externe de la Varşovia, Radoslaw Sikorski, a declarat, în timpul unei vizite la Washington, că Polonia doreşte "cele mai bune relaţii posibile cu America, indiferent cine se află la putere", potrivit unui raport publicat duminică de PAP

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 9 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 40 minute
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Stradă surpată în oraşul Slănic, Prahova - Tasarea prezintă urme de stabilizare, zona este în continuare monitorizată

News.ro acum 29 minute
Autorităţile din Prahova informează, duminică după-amiază, că tasarea produsă săptămâna trecută pe strada 23 August din oraşul Slănic ”prezintă urme de stabilizare”, în urma intervenţiei de astupare a craterului format după prăbuşirea carosabilului

O veche biserică de lemn din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paști

HotNews acum 2 ore
O biserică de lemn dintr-un sat din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paşti, cauza probabilă a incendiului fiind o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată, transmite Agerpres. Ce a răms din Biserica din Ghioncani după incendiuFoto:

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°