Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Erupţiile febrile: scarlatina, rujeola, rubeola, eritemul infecţios, varicela, meningococemia

Publicat in Jurnalul, marți 7 februarie 2012 ·

Foto: Thinkstock Febra nu este întotdeauna semnul unei infecţii, dar într-adevăr este asociată foarte frecvent acesteia. Uneori, cauza unei stări febrile este greu de precizat. De cele mai multe ori apar însă nişte simptome asociate, care orientează în precizarea diagnosticului. Una dintre aceste manifestări este apariţia unei erupţii pe piele. Erupţia poate lua diferite aspecte. De exemplu, poate fi vorba de apariţia de pete (roz- roşii, uneori mici, alteori întinse) sau de formaţiuni reliefate (care se pot simţi la atingere), numite papule (asemănătoare cu cele din urticarie). Veziculele sunt mici băşicuţe cu lichid, iar atunci când continutul lor este purulent se numesc pustule. Numeroase infecţii, unele virale, altele bacteriene, unele uşoare, altele severe (care pot pune chiar viaţa în pericol) se manifest prin erupţii febrile. Ele se observă mai ales la copii (dar nu numai, putând fi întâlnite şi la adolescenţi sau adulţi), unele dintre ele apar cu precădere în sezonul rece, altele în perioada caldă (cum sunt erupţiile din boala Lyme, transmisă prin muşcătura de căpuşă sau din infecţiile cu virusul Coxsackie, cu erupţie veziculară în gură şi faringe, pe palme şi tălpi), în timp ce altele nu au sezonalitate (ca erupţiile ce pot apărea în hepatita B sau C).

● Scarlatina este produsă de unele tipuri de streptococ beta hemolitic grup A şi apare la copii, mai ales între 1 şi 10 ani , cel mai frecvent în sezonul rece. Dacă nu este tratată corect poate determina complicaţii, inclusiv temutele boli postreptococice, care apar la câteva săptămâni după boală, ca reumatismul articular acut sau glomerulonefrita acută. Ea începe ca un ,,roşu în gât”, cu febră mare, pentru ca, după 24-48 de ore, să apară erupţia reprezentată prin papule roşu intens, aspre la pipăit, mai întâi pe gât şi torace, după care se extinde rapid pe tot corpul, cu excepţia feţei (unde apare

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu comentează cazul Coldea: Mă bucur că justiţia funcţionează

Mediafax acum 33 minute
Marcel Ciolacu a fost întrebat, sâmbătă, în Timiş, despre cazul Coldea. „Mă bucur că în perioada mea de prim-ministru justiţia funcţionează şi constatam o oarecare normalitate: nu mai vedem girofarurile din timpul nopţii, oameni luaţi noaptea când p

Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, într-o lizieră de salcâmi / Se presupune că a fost ucisă, peste o sută de persoane câutând suspectul

News.ro acum 3 ore
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost ucisă, peste o sută de persoane câutând suspectul.

UPDATE - Vâlcea: O maşină a avariat o conductă de gaz şi s-au înregistrat scurgeri importante / 12 persoane, evacuate / Furnizarea gazului, oprită

News.ro acum 36 minute
O maşină a avariat o conductă de gaz în localitatea vâlceană Valea Cheii. S-au înregistrat scurgeri importante de gaz, iar pompierii evacuează persoanele din şase locuinţe învecinate. Furnizarea gazului a fost sistată. UPDATE: ISU Vâlcea precizează

Marcel Ciolacu: Am văzut o îngrijorare a Rusiei că lucrează o companie cu 3.000 de angajaţi pe Autostrada Moldovei 24 de ore din 24 / Ţara noastră e o ţară foarte sigură / Rusia nu va ataca România

News.ro acum 36 minute
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări, sâmbătă, că România este o ţară sigură şi că Rusia nu va ataca România, chiar dacă la graniţele ţării este un război. Ciolacu a subliniat că Rusia are o îngrijorare că în România se lucrează 24 de ore din 24

Aterizare de urgență pentru elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian

HotNews acum 48 minute
Elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian a fost nevoit sâmbătă să efectueze o aterizare de urgenţă din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, relatează AFP. Prim-ministrul armean Nikol Pașinian susține o conferință de

"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit Premiul Queer Palm la festivalul de la Cannes

News.ro acum o ora
"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit, sâmbătă, Premiul Queer Palm la Festivalul de la Cannes.

Cod galben de furtuni, în mai multe judeţe din ţară

Mediafax acum 2 ore
Sâmbătă între orele 12.00 - 22.00, în zonele montane, în Crişana şi local în Maramureş şi Transilvania vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze în general de 55...65 km/h)

Atenționare pentru românii care călătoresc în Franța. Cele mai multe zboruri spre aeroportul Orly din Paris vor fi afectate de grevă

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare de călătorie pentru românii care se află în Franța, tranzitează țara sau intenționează să zboare spre Hexagon, după ce sindicatul controlorilor de trafic aerian, UNSA-ICNA, a lansat un apel la

Femeie de 72 de ani moartă după ce fiica ei care era la volan ar fi adormit și a intrat într-un TIR

Ziare.com acum 3 ore
O mașină a intrat într-un autotren în județul Galați, la ieșirea din localitatea Piscu spre Tecuci, în dimineața zilei de sâmbătă, 25 mai. Autoritățile transmit că femeia care conducea autoturismul ar fi adormit. În urma accidentului, mama șoferiței

Fost agent CIA a pledat vinovat pentru spionaj în favoarea Chinei. Alexander Yuk Ching Ma a lucrat la FBI până în 2012

Ziare.com acum o ora
Un fost agent CIA, principala agenţie americană de informaţii, Alexander Yuk Ching Ma, în vârstă de 71 de ani, a pledat vinovat de ”conspiraţie în vederea colectării şi livrării de informaţii despre apărarea naţională” Chinei, anunţă Departamentul a

Vremea

București
acum

25°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/21°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/19°
mar.

13°/21°
Constanta
acum

22°
sâm.

16°/22°
dum.

15°/18°
lun.

11°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

11°/20°
Timisoara
acum

25°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/24°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°