Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu, întrebat de ce a mers la Predeal: "Ca să mă gândesc bine ce am de făcut după alegeri"

Publicat in Gandul, sâmbătă 8 decembrie 2012 ·

Preşedintele Traian Băsescu a spus, sâmbătă, răspunzând întrebărilor jurnaliştilor, că a mers la Predeal pentru că vrea să stea liniştit şi să se gândească bine la ceea ce are de făcut după alegerile de duminică.

"Am venit aici pentru că vreau să stau liniştit şi să mă gândesc bine la ce am de făcut după alegerile de mâine", le-a spus Băsescu jurnaliştilor, la Predeal, unde se află împreună cu soţia sa.

Preşedintele Traian Băsescu şi soţia sa au ajuns la Predeal vineri seară, fiind invitaţi la o petrecere privată la restaurantul Rozmarin din staţiune.

Sâmbătă după-amiază, Traian Băsescu a ieşit din vila de protocol la care este cazat, spunându-le ziariştilor că va face o plimbare cu maşina până

în zona Trei Brazi, iar duminică se va întoarce la Bucureşti.

Şeful statului a spus că este îngrijorat pentru ziua de duminică şi pentru perioada de după alegeri deoarece se teme că România va reintra "într-o zonă

gri".

"Auzim numai atacuri la partenerii transatlantici, ori asta destabilizează drumul nostru de consolidare în structurile euroatlantice şi ne pune sub semnul întrebării. Există riscul ca după aceste alegeri să revenim într-o zonă gri si în care să arătăm din nou că nu ne ştim direcţia. Asta mă îngrijorează", a declarat Traian Băsescu.

Întrebat dacă va merge duminică la vot, el a spus că va merge la vot si că îi chemă pe toţi românii să voteze, pentru că votul lor va arăta direcţia: "Cum să nu mă duc la vot? Mă duc şi chiar îi chem pe toţi românii la vot pentru că votul lor va arăta direcţia. Sunt lideri care ţin direcţia Vest şi lideri care susţin «hai s-o dăm mai cu Rusia, mai cu China». În funcţie de votul de mâine al românilor, vom înţelege ce vrea poporul, după ce iniţial a vrut Uniunea Europeană şi America. În orice caz, eu voi vota pentru Uniunea Europeană şi America, şi nu pentru soluţii neclare la probl

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia, după ce un copac a căzut peste două mașini aflate în mers

HotNews acum o ora
Traficul rutier este blocat, sâmbătă seară, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Persoanele aflate în maşini nu au fost rănite, potrivit Centrului Infotrafic. Trafic îngre

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 2 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 25 minute
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum o ora
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 2 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 6 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 4 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 5 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Bărbat pus sub acuzare pentru o crimă comisă în 1966, în SUA. Cum au ajutat probele ADN

Ziare.com acum o ora
Un bărbat în vârstă de 79 de ani din Missouri a fost pus sub acuzare pentru uciderea unei femei în locuinţa ei din suburbiia oraşului Chicago - o crimă care a avut loc în urmă cu aproape şase decenii, relatează AP. James Barbier a fost arestat luni

Real Madrid, pentru a 36-a oară campioana Spaniei

News.ro acum o ora
Echipa Real Madrid a câştigat, sâmbătă, pentru a 36-a oară campionatul Spaniei, după ce sâmbătă, în etapa a 34-a, a învins Cadiz şi FC Barcelona a pierdut confruntarea cu Girona. Real Madrid s-a impus cu 3-0 în faţa echipei Cadz (goluri Diaz ’51, Be

Vremea

București
acum

14°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

19°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°