Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CONTROALE/Produse de post expirate la Cluj

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 6 decembrie 2008 ·

Inspectorii Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Cluj au controlat produse de post: produse alimentare vegetale, texturat proteic de soia, faină de soia, mixuri pe bază de soia, şi au constatat că 15 din cei 20 de operatori controlaţi nu respectau legea.

Una dintre problemele descoperite a fost nerespectarea termenului de valabilitate. Doi dintre operatorii economici comercializau produse de post cu data durabilităţii minimale depăşită de aproape zece zile. Produsele au fost retrase de la vânzare, iar comercianţii au fost amendaţi. Inspectorii au mai constatat că pe lista de ingrediente nu era menţionată cantitatea ingredientului care apare menţionat în denumirea sub care se vinde produsul şi oferă specificitate produsului, aspect semnalat la: "salată mexicană cu morcov", produse de patiserie: "cornuri cu gem" şi "ştrudel de măr, ciuperci", comercializate de doi operatori economici. În alte magazine, inspectorii clujeni au mai găsit produse neetichetate, iar în altele nu au găsit preţurile afişate, astfel încât să poată fi citite de toţi cumpărătorii.

Inspectorii Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Cluj au controlat produse de post: produse alimentare vegetale, texturat proteic de soia, faină de soia, mixuri pe bază de soia, şi au constatat că 15 din cei 20 de operatori controlaţi nu respectau legea.

Una dintre problemele descoperite a fost nerespectarea termenului de valabilitate. Doi dintre operatorii economici comercializau produse de post cu data durabilităţii minimale depăşită de aproape zece zile. Produsele au fost retrase de la vânzare, iar comercianţii au fost amendaţi. Inspectorii au mai constatat că pe lista de ingrediente nu era menţionată cantitatea ingredientului care apare menţionat în denumirea sub care se vinde produsul şi oferă specificitate produsului, aspect semnalat la: "salată mexic

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

IGPR - 24 de percheziţii în Timiş, într-un dosar de trafic de droguri. 16 persoane ar fi deţinut şi comercializat, în mod repetat, droguri de risc, mare risc şi substanţe psihoactive - FOTO

News.ro acum 35 minute
IGPR anunţă că marţi, în judeţul Timiş, au loc 24 de percheziţii, într-un dosar de trafic de droguri. Conform anchetatorilor, 16 persoane ar fi deţinut şi comercializat, în mod repetat, droguri de risc, mare risc şi substanţe psihoactive, printre ca

Ryanair a înregistrat un profit anual record, deoarece numărul de pasageri a depăşit nivelul pre-Covid

News.ro acum o ora
Compania de transport aerian low-cost Ryanair a raportat luni cel mai bun profit anual al său, deoarece creşterea numărului pasagerilor şi a veniturilor a compensat costurile operaţionale semnificativ mai mari, dar operatorul a semnalat un mediu de

Mesaje și urări de Sfinții Constantin și Elena. Exemple de „La mulți ani” și felicitări

HotNews acum o ora
Aproape 2 milioane de români își sărbătoresc, pe 21 mai, ziua de nume, de Sfinții Împărați Constantin și Elena. Datorită celor doi Sfinți creştinismul a devenit religie permisă, jertfele sângeroase au fost interzise şi duminica a fost stabilită zi d

Volodimir Zelenski, discuţii cu comandantul-şef despre situaţia din regiunile Doneţk şi Harkov: Menţinem controlul peste tot

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a avut discuţii cu comandantul-şef despre situaţia din regiunile Doneţk şi Harkov, el precizând că menţin controlul peste tot. Liderul ucrainean a vorbit despre nevoia de apărare aeriană, de sisteme de apăr

Moscova preia controlul asupra activelor companiilor occidentale

News.ro acum 2 ore
Kremlinul a confiscat activele unor companii occidentale din Rusia prin decrete semnate de preşedintele Vladimir Putin şi ordine judecătoreşti legate de procese pentru proiecte oprite sau fonduri blocate pe fondul sancţiunilor occidentale. Mai jos e

Iranul declară cinci zile de doliu, n urma morţii preşedintelui Ebrahim Raisi

News.ro acum 3 ore
Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a anunţat cinci zile de doliu în urma morţii preşedintelui ţării, Ebrahim Raisi, transmite BBC. Raisi a fost ucis într-un accident de elicopter într-o zonă muntoasă din nord-vestul Iranului, împr

Franța și-a anunțat susținerea pentru Curtea Penală Internațională, care a emis mandate de arestare pentru Netanyahu și liderii Hamas

Ziare.com acum 43 minute
Franţa „susţine Curtea Penală Internaţională” și sprinjină și independența acesteia, a anunțat ministerul francez pentru Europa și afaceri externe, marți, 21 mai. Procurorul șef al CPI a cerut mandate de arestare împotriva unor lideri israelieni, în

Biden consideră "scandalos" mandatul de arestare a lui Netanyahu cerut de procurorul CPI. "Nu are jurisdicţie" în Israel

Ziare.com acum 9 ore
Mandatul de arestare cerut pe numele lui Benjamin Netanyahu de către procurorul general al Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan este "scandalos", consideră preşedintele american Joe Biden. Karim Khan, a anunţat luni, 20 mai, că a depus o ce

VIDEO Șarpe foarte agresiv în scara unui bloc din centrul orașului Târgu Jiu. O persoană a sunat la 112

HotNews acum 7 ore
Jandarmii au anunțat că au îndepărtat luni seară, din scara unui bloc din centrul municipiului Târgu Jiu, un şarpe de aproximativ 80 de centimetri, foarte agresiv, informează Agerpres. Șarpe capturat într-o scară de blocFoto: Captura video Inspector

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 11 ore
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

Vremea

București
acum

13°
mar.

13°/25°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°
vin.

13°/27°
Iasi
acum

17°
mar.

12°/25°
mie.

11°/26°
joi

15°/26°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

14°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

15°/18°
vin.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/23°
mie.

11°/19°
joi

14°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

15°
mar.

15°/25°
mie.

15°/23°
joi

14°/23°
vin.

13°/24°