Mesajul a fost trimis. Multumesc!

The Guardian: Politicienii români trebuie să se reconecteze la realitate

Publicat in Antena 3, luni 16 ianuarie 2012 ·

Clasa politică românească trebuie să se reconecteze la realitate, ”cererile protestatarilor din România sunt politice și au nevoie de un răspuns politic serios” scrie un editorial The Guardian.

Editiorialistul Cristin Cercel analizează situația din România și identifică o problemă majoră a politicienilor. El susține că atunci când cetățenii unei țări caracterizate de apatie s-au mobilizat să protesteze în stradă, politcienii Puterii îi ignoră, în timp ce Opoziția nu reușeste să le ofere sprijin.

"În cei 22 de ani de la înlăturarea regimului Ceauşescu, economia de piaţă şi privatizările au devenit soluţii pentru vindecarea tuturor problemelor, soluţii invocate de aproape toţi politicienii care s-au aflat la putere în România. Preşedintele Traian Băsescu, care este la putere din 2004, este unul din principalii avocaţi ai diminuării influenţei statului în numeroase domenii - cel mai recent, în sistemul de sănătate. (...) Proiectul de Lege a sănătății a provocat demisia lui Raed Arafat, un oficial de stat extrem de popular”, scrie editorialul, explicând că demisia întemeitorului SMURD a condus la proteste în toată țara. ”România, apatică politic, țara lipsei de proteste, a redescoperit demonstrațiile de stradă peste noapte”.

”În fața opoziției sociale, Băsescu a anunțat vineri că proiectul de lege ar trebui retras. Totuși, președintele a manifestat un incredibil nivel de aroganță (...) interpretând opoziția publică față de privatizarea sistemului sanitar drept opoziție față de îmbunătățirea lui, demonstrând o lipsă a legăturii cu realitatea”, remarcă editorialistul The Guardian.

"Starea de nemulţumire în legătură cu actuala clasă politică este ceea ce îi împinge pe oameni să iasă pe străzi. Dar ar fi o greşeală să ne gândim că protestele sunt îndreptate doar împotriva lui Băsescu şi a Guvernului. (...) Reticenţa opoziţiei de mo

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden consideră "scandalos" mandatul de arestare a lui Netanyahu cerut de procurorul CPI. "Nu are jurisdicţie" în Israel

Ziare.com acum 5 ore
Mandatul de arestare cerut pe numele lui Benjamin Netanyahu de către procurorul general al Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan este "scandalos", consideră preşedintele american Joe Biden. Karim Khan, a anunţat luni, 20 mai, că a depus o ce

Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena

Pandurul acum 4 ore
Este o sărbătoare în calendarul bizantin (folosit de Bisericile Ortodoxe şi de Bisericile Unite cu Roma), fixată pe data de 21 mai. Sărbătoarea îi evocă pe împăratul Constantin cel Mare şi pe mama sa, Elena Augusta. Gaius Flavius Valerius Aurelius C

Dinamo câştigă cu 2-0 prima manşă a barajului pentru menţinerea/promovarea în Superliga

Mediafax acum 6 ore
Ambele goluri au fost marcate în repriza secundă a meciului de pe Arena Naţională de Dennis Politic, în minutele 46 şi 73. Partida s-a terminat 2-0, iar meciul retur este programat peste o săptămână la Miercurea Ciuc. Învingătoarea dublei manşe va e

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 7 ore
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

Paul al României nu se poate întoarce în țară. Instanţa din Malta a respins predarea lui

Wall-Street.ro acum 7 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că instanţa din Malta a respins predarea lui Paul-Philippe în România, precizând că legislaţia Uniunii Europene în materia mandatului european de arestare "nu este aplicată corespunzător". "Hotărârea poa

VIDEO Șarpe foarte agresiv în scara unui bloc din centrul orașului Târgu Jiu. O persoană a sunat la 112

HotNews acum 3 ore
Jandarmii au anunțat că au îndepărtat luni seară, din scara unui bloc din centrul municipiului Târgu Jiu, un şarpe de aproximativ 80 de centimetri, foarte agresiv, informează Agerpres. Șarpe capturat într-o scară de blocFoto: Captura video Inspector

SUA transmit ”condoleanţe” după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi. Lloyd Austin estimează că decesul nu are un impact asupra securităţii în O.Mijlociu. Armata americană nu este implicată şi nu şi-a modificat poziţia

News.ro acum 7 ore
Statele Unite prezintă luni ”condoleanţe” în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, după o multiplicare a unor reacţii internaţionale, relatează AFP. ”Statele Unite îşi exprimă în mod oficial consoleanţele faţ

Ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent, susține Zelenski

Adevarul acum 6 ore
Aliaţilor occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat în exclusivitate luni pentru Reuters la Kiev.

Ucraina ar trebui să poată lovi Rusia cu armele livrate de Occident, susține șeful diplomației lituaniene

Adevarul acum 6 ore
Ucraina ar trebui să poată folosi armele livrate de ţările occidentale pentru a lovi Rusia, a declarat luni ministrul de externe lituanian Gabrielius Landsbergis, într-un interviu acordat canalului francez LCI, relatează AFP.

UPDATE - Constanţa: Copil de nouă ani, căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, după ce s-a urcat într-un cireş / A fost scos şi dus la spital cu elicopterul - FOTO

News.ro acum 11 ore
Un copil în vârstă de nouă ani a căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, în judeţul Constanţa, după ce s-a urcat într-un cireş şi s-a dezechilibrat. A fost scos, fiind dus la spital. UPDATE: Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţ

Vremea

București
acum

13°
mar.

12°/25°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°
vin.

13°/27°
Iasi
acum

13°
mar.

12°/25°
mie.

11°/26°
joi

15°/26°
vin.

15°/26°
Constanta
acum

11°
mar.

11°/18°
mie.

15°/18°
joi

15°/18°
vin.

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

13°
mar.

13°/23°
mie.

11°/19°
joi

14°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

14°
mar.

14°/25°
mie.

15°/23°
joi

14°/23°
vin.

13°/24°