Mesajul a fost trimis. Multumesc!

RATB asigură transportul pentru B'ESTFEST. Cum vor circula autobuzele şi cât costă un bilet

Publicat in Adevarul, miercuri 3 iulie 2013 ·

Cei care vor participa în acest an la B'ESTFEST Summer Camp vor avea la dispoziţie o linie specială care va funcţiona inclusiv pe timpul nopţii.Evenimentul va dura trei zile, în perioada 5-7 iulie, în comuna Tunari.

Regia Autonomă de Transport(RATB) va asigura transportul celor care vor să participe la eveniment, punând la dispoziţia acestora o linie specială de transport, care va merge până la intrarea în zona festivalului.

Linia care va asigura transportul va funcţiona tur-retur, de la Piaţa Charles de Gaulle, din faţa parcului Herăstrău (staţia de metrou Aviatorilor), şi se va opri şi în Piaţa Presei Libere, până la intrarea în B'ESTFEST Park. Autobuzele vor avea inscripţionat textul „Linie specială B'ESTFEST“ şi vor pleca la fiecare 15 minute.

Cum vor circula autobuzele şi care este preţul biletului?

Vineri, 5 iulie, în prima zi a festivalului, primul autobuzul va porni spre eveniment la ora 16.30, în timp ce pentru următoarele două zile, transportul va fi asigurat începând cu ora 16.00, iar până la ora 22.00, autobuzele vor avea o frecvenţă de 15 minute. După ora 22.00, autobuzele vor veni la 60 de minute, acest lucru fiind valabil până la ora 5.00.

La întoarcere, autobuzele vor pleca de la B'ESTFEST Park spre Bucureşti în funcţie de fluxul de spectatori, la un interval de 15 sau 30 de minute, până la ora 6.00. Preţul unei călătorii este de 3,5 lei, echivalentul unui bilet pentru liniile speciale, iar plata va fi posibilă fie prin validarea portofelului electronic preîncărcat, fie prin achiziţionarea titlului de călătorie la urcarea în autobuz.

Publicul va avea la dispoziţie şi linia de maxi-taxi 445, care are staţia la refugiul de tramvai al liniilor 16 şi 36, ori la Staţia Băneasa S.A. Acesta va circula la interval de 15-20 de minute, iar capătul liniei va fi în apropierea festivalului.

Pentru cei care vor alege să vin

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 6 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 8 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 10 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 11 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 9 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 7 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 6 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

UEFA a decis ca loturile participantelor la Euro 2024 să fie de câte 26 de jucători

News.ro acum 10 ore
Comitetul Executiv al UEFA a decis să extindă listele pentru turneul final al Campionatului European de la 23 la 26 de jucători, informează L’Equipe. Contactaţi în ultimele ore prin e-mail, membrii Comitetului Executiv al UEFA au decis vineri să măr

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 9 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

Justiţia din Nepal a ordonat limitarea numărului de permise pentru escaladarea Everestului

Adevarul acum 8 ore
Curtea Supremă din Nepal a ordonat guvernului să limiteze numărul de permise eliberate pentru escaladarea Everestului şi a altor vârfuri din Himalaya, a declarat pentru AFP un avocat care a depus o cerere în acest sens.

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°