Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UE ne pregăteşte pentru o lume fără avioane

Publicat in Romania Libera, joi 22 aprilie 2010 ·

Europa reglementează dimensiunile legumelor şi lumina dată de becurile electrice, dar este incapabilă să îşi controleze spaţiul aerian. În plină criză, miniştrilor europeni ai Transporturilor le-au trebuit cinci zile pentru a organiza o scurtă „teleconferinţă" în care au decis să împartă Europa în trei zone de zbor, în funcţie de gradul de periclitate, însă nimeni nu s-a priceput să explice care sunt acele zone. Mai mult, decizia majorităţii ţărilor de a-şi închide spaţiul aerian a fost luată pe baza unor programe de computer neverificate şi contestate de specialişti. Aşa se face că haosul total din Europa ultimei săptămâni i-a surprins până şi pe cei care au tendinţa de a surâde sarcastic în faţa ambiţiilor Uniunii Europene de a deveni o putere planetară. Planeta a descoperit, în schimb, că UE nu are nici o autoritate asupra propriuluispaţiu aerian.

Aşa cum se întâmplă şi în domeniul militar, controlul asupra spaţiului aerian îi revine fiecărei ţări membre. Aceasta este o prelungire a principiului suveranităţii, care a fost invocat încă de la începutul aviaţiei de către unii jurişti. Acum 100 de ani, unii au fost de părere că toate companiile de aviaţie ar trebui să plătească drepturi de folosinţă chiar şi proprietarilor de case şi terenuri deasupra cărora ar zbura avioanele. În opinia acelor jurişti de atunci, aşa cum un om este proprietarul a tot ceea ce se găseşte sub pământul pe care îl deţine, tot aşa, el posedă puţul de aer de deasupra proprietăţii sale, prin care nu poate zbura cine vrea. Pentru ce, întrebau ei, ar trebui piloţii să se holbeze în curţile oamenilor?

Dincolo de ironie, situaţia a suscitat foarte serioase interogaţii în legătură cu capacitatea Europei de a se apăra singură. Pe lângă confuzia creată, efectele negative ale anulării tuturor zborurilor au depăşit limitele continentului. Producători de fructe şi legume din Africa şi Am

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Haos pe autostrada A1, în vestul țării, după explozia anvelopei unui TIR. Circulație afectată pe ambele sensuri de mers

Press Alert acum o ora
Centrul InfoTrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a informat că în urma unei explozii la nivelul unei anvelope, un autotren a derapat, blocând benzile 1 și 2 ale autostrăzii A1, la kilometrul 375, sensul Râmnicu-Vâlcea – Deva,

Prognoza meteo sâmbătă, 18 mai 2024. Vremea se încălzeşte: la cât ajung temperaturile

Adevarul acum o ora
Potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, temperaturile vor fi în creştere în cea mai mare parte a ţării, ajungând şi până la 26 de grade, dar cerul rămâne mai mult înnorat.

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 10 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Zelenski: Acum, după atacurile ruseşti, sectorul nostru energetic a pierdut o parte semnificativă din producţie. Este nevoie de timp pentru a-l restabili

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski afirmă cp, după atacurile ruseşti, sectorul energetic ucrainean a pierdut o parte semnificativă din producţie, subliniind că este nevoie de timp pentru a-l restabili. El a precizat că a avut o discuţie pe ace

Timbre cu miros de baghetă: Poşta franceză sărbătorește celebrul produs de panificație printr-un timbru cu microcapsule olfactive

G4Media acum 3 ore
Poşta Franceză a lansat un timbru poştal pentru a celebra bagheta, descrisă cândva de preşedintele Emmanuel Macron drept „250 de grame de magie şi perfecţiune”, relatează The Guardian, citat de News.ro. Timbrul, care costă 1,96 €, înfăţişează o bagh

Producătorul chinez de vehicule electrice Xpeng va lansa prima sa maşină zburătoare în 2026

Capital acum o ora
Xpeng AeroHT, o filială a companiei Xpeng, intenționează să livreze clienților săi mașina zburătoare până în 2026, a anunțat vineri copreședintele producătorului chinez de vehicule electrice, într-un interviu pentru CNBC.

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 12 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Două trenuri s-au CIOCNIT într-un tunel din Belgrad: 13 persoane au fost rănite, din care patru sunt în stare gravă

Gandul acum 2 ore
Două trenuri s-au ciocnit într-un tunel din Belgrad. În total, 13 persoane au fost rănite, din care patru sunt în stare gravă. Impactul a avut loc între un marfar și un tren de călători care avea interdicţie de trecere într-un tunel din Belgrad, a i

30 de ani de închisoare primiți de atacatorul ce a vrut să-l asasineze pe soțul lui Nancy Pelosi, lider al democraților din SUA

Ziare.com acum 3 ore
Justiția americană l-a condamnat vineri, 17 mai, pe individul care l-a atacat cu un ciocan pe soţul lui Nancy Pelosi, fostul lider democrat al Camerei Reprezentanţilor. Agresorul a primit 30 de ani de închisoare. David DePape a fost găsit vinovat, l

Autorităţile ucrainene acuză că locuitori din oraşele de graniţă sunt luaţi captivi de forţele ruse, pentru a fi folosiţi ca scuturi umane

News.ro acum 4 ore
Forţele ruse au capturat zeci de civili în oraşul de graniţă Vovchansk, a declarat un oficial ucrainean, un ofiţer de poliţie regional acuzând că cei capturaţi au fost folosiţi ca „scuturi umane”, relatează CNN. Moscova şi-a intensificat ofensiva în

Vremea

București
acum

14°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/25°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

12°/23°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

18°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/27°