Ai fost şocat să afli că băiatul tău îşi sâcâie şi îşi loveşte colegii şi ai intrat în pământ de ruşine când educatoarea ţi-a făcut observaţie pentru comportamentul lui. Află în continuare ce poţi face pentru a-l ajuta să scape de proastele obiceiuri.
Nu ţi-ai „altoit" niciodată copilul, nu ai avut un comportament agresiv de faţă cu el, nu i-ai permis să se uite la emisiuni neadecvate vârstei lui, dar nu îţi explici de ce i-a dat o palmă colegului, de ce şi-a tras colega de codiţe sau i-a mâzgălit caietul. Psihologii au încercat, de-a lungul timpului, să răspundă la această întrebare.
Unii dintre ei susţin că aceşti copii se nasc cu un nivel scăzut al hormonului cortizol, lucru care le reduce rezistenţa la stres. Alţii leagă comportamentul agresiv de anumite medicamente administrate în timpul sarcinii, de o naştere dificilă sau de o depresie suferită de gravidă.
Un studiu realizat de specialiştii de la Institutul „Kaiser Permanente" din SUA arăta că în jur de 10 la sută din copii, în mare parte băieţi, dar şi fetiţe, se nasc cu o predispoziţie spre agresivitate. În special între vârstele de doi şi zece ani, aceşti copii sunt foarte sensibili şi se enervează uşor. Din fericire, pe măsură ce cresc, agresivitatea se estompează.
Nu-i răspunde cu aceeaşi monedă
Unii părinţi au impresia că au de-a face cu un copil dificil şi încăpăţânat, pe care trebuie să-l strunească prin ţipete şi chiar prin câte o palmă. Răspunzând la ieşirile violente ale copilului în acelaşi mod ca acesta, părinţii nu vor face decât să-i „alimenteze"
agresivitatea.
Acest efect are la bază faptul că toţi copiii au tendinţa de a copia comportamentul adulţilor. Ca dovadă, agresivitatea este o trăsătură de caracter frecventă la copiii ai căror părinţi obişnuiesc să se certe, să ţipe sau să se agreseze fizic ori la cei care au acces la filme şi la emisiuni vi
