În perioada comunistă, pentru toţi bucureştenii, 1 Mai însemna lozinci de preamărire aduse lui Nicolae Ceauşescu, pancarte uriaşe înălţate şi ore în şir de stat în soare. Nu intra în discuţie o posibilă abatere de la regulă sau absenţa cuiva, pentru că ameninţările şi sancţiunile erau pe măsură.
Totul în numele poporului român şi al tovarăşului Nicolae Ceauşescu. Aşa se desfăşura 1 Mai muncitoresc înainte de decembrie 1989.
„Trăiască Partidul Comunist Român în frunte cu secretarul său general, tovarăşul Nicolae Ceauşescu“, „Trăiască comunismul, viitorul luminos al întregii omeniri!“, „Trăiască Nicolae Ceauşescu, cel mai iubit fiu al poporului, ctitorul epocii de aur!“. „Ceauşecu – Muncitorii“, „Ceauşecu P.C.R.“, „Ceauşescu – Pace“, „Ceauşescu şi poporul“, erau doar câteva din lozincile care se auzeau în perioada comunistă în Piaţa Aviatorilor din Bucureşti, de „Ziua Muncii“.
Nu avea voie să lipsească nimeni. Toate întreprinderile din acea vreme erau mobilizate pentru sărbătoarea de 1 Mai. Cetăţenii erau mai întâi instruiţi cum să se poarte, apoi li se aduceau la cunoştinţă consecinţele pe care le-ar fi suportat dacă lipseau de la Marea Adunare, fie erau disponibilizaţi, fie mutaţi la un loc de muncă mai greu.
Drept urmare, muncitori sau copii, toată suflarea Capitalei era prezentă pentru a-l elogia pe preşedintele Ceauşescu şi Partidul Comunist Român. 1 Mai era motiv de propagandă şi motiv de manifestaţii uriaşe.
„Fiecare 1 Mai reprezintă o nouă treaptă pe care poporul nostru, liber şi stăpân pe destinele sale, o urcă pe drumul progresului, al bunăstării şi fericirii“, declara tovarăşul Nicolae Ceauşescu în acea vreme, pentru ziarul Scânteia.
Acest popor, „liber şi stăpân pe destinele sale“ nu avea voie să se împotrivească dorinţelor conducătorului sau să sufle o vorbă. Era regula de aur care te s