Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slatina: Familia lui Cristian: ”Medicii Iancu şi Tusciuc să plătească!”

Publicat in Adevarul, luni 14 martie 2011 ·

Rudele copilului care a murit din cauza unei fracturi spun că nu îi vor ierta pe cei doi doctori. Mama şi mătuşa minorului, din comuna olteană Şerbăneşti, au fost chemate la Colegiul Medicilor Olt, pentru noi audieri.

Rudele lui Cristian Grigore, copilul de nouă ani, care a murit în luna mai a anului trecut la spitalul din Slatina după ce şi-a fracturat mâna, spun că nu vor avea linişte până când medicii Paul Iancu şi Mircea Tusciuc, pe care îi acuză de moartea minorului, nu vor plăti. „Peste câteva zile se fac 10 luni de când a murit copilul. Doctorii Iancu şi Tusciuc nu au luat legătura cu noi să zică, măcar, ne pare rău, a fost o greşeală, o neglijenţă. Cum pot să fie aşa? Le-am cerut daune morale şi materiale de 1 miliard (lei vechi) şi de 100 milioane (lei vechi) pentru a avea cu ce să ne ocupăm de înmormântare şi pomeni. Viaţa unui copil nu se cumpără în bani. Vrem ca aceşti medici să plătească pentru ce s-a întâmplat!. Dacă vor scăpa nepedepsiţi, vom merge mai departe, nu îi vom ierta”, a spus Viorica Olteanu, mătuşa minorului decedat.

Mama şi mătuşa încă aşteaptă ca cei doi medici măcar să le spună că le pare rău

“Să ne spună odată ce s-a întâmplat!”

Mama şi mătuşa minorului au fost chemate zile acestea la Colegiul Medicilor Olt, pentru audieri.“Ne-au audiat patru medici, cărora le-am declarat tot ce s-a întâmplat cu copilul nostru de când a fost internat în spital până când l-am luat acasă mort. Ne-au spus că peste o săptămână sau două vom afla rezultatul anchetei. Vrem să ne spună odată ce s-a întâmplat cu băiatul şi cine se face vinovat de moartea lui!”, a spus Violeta Grigore, mama minorului. Ancheta Colegiului Medicilor este pe final. „Am solicitat opinia clinicilor de ortopedie din Craiova pentru a nu fi acuzaţi de subiectivism. Îndată ce vom primi un răspuns, comisia de disciplină se va reuni şi va lua o decizie în ac

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 8 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 6 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 6 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 5 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Ce pensie va avea Iohannis: „Are 42 de ani de muncă şi 10 de preşedinţie”

Buna ziua Brasov acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială. Preşedintele Klaus Iohannis urmează să împlinească 65 de ani, fiind născut la 1

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 11 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Proiect de lege Părinții singuri nu vor mai fi obligați la ture de noapte, ci numai dacă își doresc

Ziua Constanta acum 9 ore
Un proiect de lege iniţiat de Silvia Dinică, senatoare USR, care prevede că părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte şi pot lucra doar dacă îşi doresc, a fost votat favorabil în Camera Deputaţilor, for decizional, şi merge spre prom

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 12 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

10°
joi

10°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°