Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dănciulescu despre fotbalul american: "Sportul în care nu puteam face carieră!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 15 octombrie 2012 ·

Dănciulescu, pasionat de fotbal american, a fost prezent ieri la finala competiţiei interne şi recunoaşte că nu s-ar fi descurcat niciodată într-o asemenea disciplină.

Pentru cîteva minute, liderul apariţiilor în Liga 1 şi cel mai bun marcator din Ştefan cel Mare, Ionel Dănciulescu, a trecut la mingea ovală. Invitat la finala Campionatului Naţional de fotbal american "Ro Bowl", dintre Bucharest Rebels şi Cluj Crusaders, atacantul de 35 de ani a dat lovitura de începere.

Fan declarat al acestui sport, Ionel Dănciulescu spune că nu ar fi putut face faţă în această disciplină, una mai ales de contact. "Am un program TV, din America, pe care văd toate meciurile, chiar şi în reluare. Îmi place foarte mult acest sport, cred că este unul dintre cele mai complexe din lume. Pentru mine, e a doua pasiune după soccer. Nu aş fi putut face însă carieră în acest sport sub nici o formă, e un sport destul de greu", a declarat Dănciulescu.

Veteranul roş-albilor nu a plecat pînă nu s-a pozat cu echipa bucureştenilor, care l-au răsplătit cu o minge de joc.

"Vreau să mai joc!"

Lui Dănciulescu îi expiră contractul vara viitoare, însă nu se gîndeşte să se retragă. "Mai am anul acesta contract, important e să fiu sănătos. În iarnă vom discuta şi voi vedea ce voi face. Eu îmi doresc să mai joc, simt că mai pot! Campionatul nu e jucat, dar Steaua a luat o opţiune destul de bună pentru cîştigarea titlului. S-a jucat jumătate de tur, aşa că lucrurile se mai pot schimba pe parcurs. E greu, dar noi vrem să cîştigăm fiecare meci, apoi vom vedea ce va fi", a zis Danciu-gol.

210 goluri a marcat Ionel Dănciulescu în cele 491 partide disputate în Liga 1, în întreaga sa carieră

Dănciulescu, pasionat de fotbal american, a fost prezent ieri la finala competiţiei interne şi recunoaşte că nu s-ar fi descurcat niciodată într-o asemenea disciplină.

Pentru cîteva

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un elicopter care îl transporta pe președintele iranian Ebrahim Raisi s-a prăbușit

Press Alert acum 28 minute
Un elicopter care îl transporta pe președintele iranian Ebrahim Raisi s-ar fi prăbușit, a anunțat duminică televiziunea de stat iraniană, adăugând că echipele de salvare se îndreaptă spre locul respectiv. Presa iraniană a furnizat rapoarte contradic

Accident violent pe DN 24, între Vaslui și Iași. O motocicletă și un autoturism au luat foc după ce s-au ciocnit: trei persoane au murit

HotNews acum 54 minute
Accidentul s-a produs duminică după-amiază, pe DN24, într-o curbă periculoasă, pe drumul dintre Vaslui și Iași, pe raza teritorială a comunei Codăești, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui. La fața locului au a

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum o ora
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Poliţiştii au prins un deţinut care a evadat de la un punct de lucru, după două ore de căutări prin municipiul Timişoara

HotNews acum o ora
Un condamnat încarcerat în Penitenciarul Timişoara, unde avea regim deschis de muncă, fără supraveghere, a evadat duminică din punctul în care lucra, în oraş. Poliţiştii l-au prins pe o stradă din municipiu, după două ore. masina politieFoto: Agerpr

Liderul tentativei de lovitură de stat din Republica Democratică Congo a fost ucis

G4Media acum 49 minute
Liderul tentativei de lovitură de stat din Republica Democratică Congo, un activist din rândul diasporei congoleze stabilit în SUA, Christian Malanga, a fost împuşcat mortal de armată în timpul asaltului asupra palatului prezidenţial de la Kinshasa,

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum o ora
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Finlanda pregătește o lege pentru respingerea migranţilor la graniţa cu Rusia. Motivul pentru care este dispusă să încalce angajamentele internaţionale

Ziare.com acum 11 minute
Finlanda va propune săptămâna viitoare un proiect de lege care să le permită agenţilor de frontieră să blocheze solicitanţii de azil care încearcă să intre din Rusia, a declarat duminică, 19 mai, premierul. Este o decizie care ar putea determina Hel

Primele imagini cu Florentina, TÂNĂRA ucisă la Sibiu de iubitul său drogat

Gandul acum o ora
Un tânăr cu antecedente psihice, posibil drogat în momentul faptei și-a înjunghiat sâmbătă iubita la Sibiu. Pe de altă parte cei doi erau cunoscuți și ca amatori de droguri, și numai. Crima a avut loc sâmbătă după-amiază, iar vecinii spun că cei doi

Formula 1: Max Verstappen a obţinut a cincea victorie din acest sezon, la Emilia Romagna Grand Prix

News.ro acum o ora
Olandezul Max Verstappen (Red Bull Racing) a câştigat, duminică, Emilia Romagna Grand Prix, a şaptea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Plecat din pole position, Verstappen a obţinut a cincea victorie din acest sezon. El s-a mai impus în Ba

U Cluj învinge Oţelul Galaţi şi va juca cu Universitatea Craiova barajul pentru Conference League

Mediafax acum 2 ore
Gazdele au dominat prima jumătate de oră, concretizată cu obţinerea unui penalty, în minutul 28, după faultul portarului Gertmonas asupra lui Teles. Lituanianul şi-a reparat greşeala, parând execuţia lui Rusevic de la punctul cu var. Oţelarii au avu

Vremea

București
acum

22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/21°
mar.

14°/24°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/23°
lun.

11°/23°
mar.

10°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

15°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

11°/26°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

26°
dum.

15°/26°
lun.

15°/23°
mar.

13°/26°
mie.

15°/22°