- Editorial - nr. 976 / 17 Martie, 2012 Am crescut intr-un sat in care vietuiau romani, maghiari si tigani. Pe ulita ne jucam impreuna copiii, vorbind intre noi romaneste, ungureste. Eu am invatat limba maghiara, pe strada, de la copii. Niciodata n-au existat intre noi divergente pe criterii etnice. Chiar si copiii de tigani se jucau cu noi, iar la "furat” de fructe din gradinile gospodarilor participam toti, indiferent de etnie. Mai tarziu, cand am ajuns fecioras, mergeam la discoteca organizata de UTC, tot impreuna. Daca vreun baiat de roman curta o fata unguroaica sau un baiat maghiar o fata de romani, nu exista nici un impediment sa le deranjeze dragostea. Vreau sa spun ca atat copilaria, cat si inceputul perioadei de adolescenta leam petrecut in pace si armonie interetnica. De altfel, nici in familii nu existau discutii de natura sa-i invrajbeasca pe romani impotriva ungurilor sau tiganilor. Intr-un sat vecin, apartinator de comuna noastra, traiau sasii, care intretineau niste relatii mai reci, mai retinute cu noi. Singura preocupare a sasilor era legata de plecarea definitiva in Germania si foarte rar se admiteau casatorii mixte. Nici la balurile traditionale sasesti, celelalte natii nu prea aveau acces. N-am cunoscut asperitatile interetnice pana sa ajung in Targu-Mures, mai pronuntate dupa "revolutie”. Imi aduc aminte ca in martie 1990, cand au existat acele evenimente rusinoase, m-am intalnit cu un consatean, prieten din copilarie, Kiss Gyuri, economist de profesie, absolvent al Facultatii de Economia Industriei din Cluj-Napoca, sef de serviciu la Prefabricatele din Ungheni. Eram in fata la Restaurantul "Pufoiaca rupta” , din Cartierul Tudor. In centrul orasului se vanzoleau intre ei ungurii cu romanii, iar ura mocnea in ambele parti. "Mai, Gyuri, parintii nostri au fost prieteni, noi am fost prieteni din copilarie, acum ai fi in stare sa te bati cu mine?”,