Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UMF Târgu Mureş cere în instanţă recunoaşterea Cartei adoptate de Senatul universităţii

Publicat in Romania Libera, miercuri 22 februarie 2012 ·

Conducerea Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş a cerut în instanţă recunoaştere Cartei aşa cum a fost adoptată de Senatul UMF, considerând că aceasta a fost adoptată tacit, după trecerea termenului de 30 de zile în care Ministerul Educaţiei putea transmite observaţii.

Conducerea Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş a anunţat, miercuri, într-un comunicat de presă, că a cerut în instanţă recunoaşterea Cartei aşa cum a fost adoptată de Senatul UMF, considerând că aceasta a fost adoptată tacit, după trecerea termenului de 30 de zile în care Ministerul Educaţiei putea transmite observaţii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Senatul şi rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, ca urmare a unor dispute generate de aprobarea Cartei universitare şi a exprimării unor tendinţe de separare a învăţământului superior medical din Târgu Mureş, am decis iniţierea unui demers judiciar în contencios-administrativ la Curtea de Apel competentă (Curtea de Apel Târgu Mureş - n.r.), introdus în 21 februarie 2012", se arată în comunicatul UMF Târgu Mureş.

Potrivit sursei citate, s-a recurs la acest gest ca urmare a unor "ingerinţe politice inadmisibile, contrare textelor exprese ale Legii educaţiei, cât şi principiului autonomiei universitare", care au adus universităţii prejudicii de imagine.

Conducerea UMF Târgu Mureş subliniază că "identitatea multiculturală şi multilingvă integrată în sistemul naţional de învăţământ românesc este exprimată prin Carta universitară", aceasta fiind "ancorată în noua Lege a educaţiei naţionale şi prevederile Constituţiei".

"În ultima perioadă s-a constatat o presiune negativă a unor factori externi perturbatori, cu tendinţa, până la urmă nereuşită, de a destabiliza structura identitară a Universităţii de Medicină şi Farmacie, de a semăna neîncredere distructivă în p

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum o ora
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 3 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Deputata care a fost sancționată de Occident pentru destabilizarea Moldovei, medaliată de Vladimir Putin

Ziare.com acum o ora
Marina Tauber, deputată în parlamentul Republicii Moldova şi o apropiată a oligarhului fugar Ilan Şor, se laudă pe reţelele sociale că a primit la Moscova, unde a participat la parada de 9 Mai, medalia Ordinul Prieteniei, care i-a fost înmânat de pr

Prefect, despre situaţia de la Slănic: Zona dă semne de stabilizare

Mediafax acum o ora
„La faţa locului încă se efectuează măsurători şi expertize, iar din primele concluzii zona dă semne de stabilizare”, spune Prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. El precizează că surparea nu a prezentat extinderi sau modificări substanţiale.

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Rafila: Epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România / Apel la vaccinarea copiilor şi a adulţilor nevaccinaţi sau care nu au trecut prin boală

News.ro acum 3 ore
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat sâmbătă că epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România. El a remarcat că epidemia evoluează în întreaga Uniune Europeană, dar în România, ” probabil mai mult decât în alte ţări”, făcând apel

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 5 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum 6 ore
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

SUA pregătesc un pachet de ajutor militar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina. Ce conține acesta

Libertatea acum 4 ore
Statele Unite reiau ritmul obișnuit de furnizare a armelor pentru Ucraina după aprobarea legii care prevede alocarea a 61 de miliarde de dolari Kievului. Astfel, este în pregătire un pachet de ajutor în valoare de 400 de milioane de dolari, relateaz

O femeie a decedat şi alta fost grav rănită, după ce s-au izbit cu mașina de un arbore de pe marginea drumului

Ziare.com acum 5 ore
O femeie a decedat şi alta fost grav rănită în urma unui accident produs, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DJ 243, în comuna Perieni, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui. La locul producerii accide

Vremea

București
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

9°/21°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/18°
Timisoara
acum

23°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°