Ridicarea restricţiilor impuse românilor pe piaţa forţei de muncã din Spania, dificila situaţie economicã actualã şi rolul parlamentelor din ţãrile democratice au fost temele principale de discuţie abordate de preşedintele Senatului României, Crin Antonescu, la reuniunea avutã miercuri la Madrid cu omologul sãu spaniol, preşedintele Senatului spaniol, Pío García-Escudero Márquez, transmite Agerpres.
"Am fãcut aceastã vizitã la invitaţia omologului meu, am participat şi la festivitatea de semnare a unui acord bilateral foarte important între ministrul român al transporturilor, doamna ministru a dezvoltãrii de aici şi omologul spaniol; am avut şi reuniuni cu şefi de cluburi politice, liberale, cu oameni din diaspora", a declarat Crin Antonescu pentru jurnaliştii români la Madrid.
La reuniunea cu omologul spaniol, a spus Antonescu, "mi-am exprimat speranţa cã decizia (n.r.: guvernului spaniol) care restrânge dreptul la muncã, care îi afecteazã pe români, şi al cãrei termen este în decembrie, nu va mai fi prelungitã. Nu este o decizie care sã se ia acum, însã important este cã preşedintele Senatului spaniol a vorbit elogios şi a spus-o limpede şi rãspicat: majoritatea (n.r.: românilor din Spania) a avut o contribuţie foarte importantã la creşterea economicã a Spaniei, la bugetul diferitelor comunitãţi şi la bugetul naţional".
Preşedintele Senatului României a discutat cu omologul spaniol şi despre dificila situaţie economicã actualã, iar cei doi au vorbit despre diferite modalitãţi de depãşire a acestei situaţii.
"Avem în vedere o colaborare bilateralã cu Spania pe multe planuri, având în vedere experienţa ţãrii în materie de integrare, foarte de succes, precum şi experienţa în absorbţia şi gestiunea fondurilor UE. De asemenea, companiile spaniole sunt interesate ca România sã reuşeascã absorbţia acestor fonduri, pentru cã doresc sã lucreze, sã inv